Ca să-ţi dai seama cât valorează un an, întreabă un student care a picat examenul.

Ca să-ţi dai seama cât valorează o lună, întreabă o mamă care a născut prematur un copil.

Ca să-ţi dai seama cât valorează o zi, întreaba pe cineva născut în 29 februarie.
Read the rest of this entry »

mi şi nu “me”- pentru că aşa ne place nouă să vorbim (…)

PE ULTIMA SUTĂ de metri. E clar, vis spulberat. Ah, dar nu! La capăt acolo începe să se arate o bucăţică de soare. O fi pentru mine sau mai bine pun mâinile la ochi?
Ete na! E al meu, tu eşti al meu, şansa îmi aparţine. Acum sunt sigură, dar tremur … Nu eu, ba eu. Uite, tremur şi psihic, drace! Dar e ceva … interior, mai puternic, ceva ce îmi taie răsuflarea … Ce ciudaţi suntem noi, oamenii- o simplă întâmplare (”simplă” fiind folosit doar ca termen, căci întâmplarea în sine este complexă) ne schimbă radical în doar câteva momente.

Frontiere, bariere, limite şi ziduri ale timpului; şi-ale mele pentru că sunt complice. Dar am şi eu dorinţe, fapt pentru care trădez contractul, afacerea cu timpul şi îl las în bătaia vântului, acum nu îmi mai pasă de el, acum îmi pasă de EL.
Read the rest of this entry »

Azi, mâine şi, probabil, întreaga lună, mă revolt.

Mă revolt împotriva omului leneş, precum şi a celui inutil prin simpla-i voinţă. Aţi observat că până şi oamenii bolnavi au mai multă voinţă? Adică ei chiar eu, pentru că vor să progreseze … Bine, mai sunt şi alţii care se rezumă la a se plânge că sunt cu dizabilităţi şi gata. Ideea este că fiecare om are un scop, iar daca nu are, să şi-l găsească într-un final, nu?

Mă revolt împotriva favoritismelor. Tocmai pentru că e vremea lor, tocmai pentru că tre’ să pupi în cur şi să lingi în alte părţi ca să îţi fie bine. Tocmai pentru că este necesar să ai bani cu caru’, să ai un nume, să ai pile, să ai pe cineva în spate … toate astea pentru a îţi face un amărât de viitor. Iar daca te pui prost, te fut toţi în cur aşa cum le convine. E marfă, nu? Atunci, hai să ne pupăm în cur!
Read the rest of this entry »

Timpul este atât de cinic şi de rapid în mişcări . . .
De ce nu stă în loc atunci când îi cer? E imposibil? Dacă ar vrea să mă ajute, mi-ar face o favoare atunci când îi cer. Dar eu păstrez favoarea pentru . . . momentul potrivit (ştiu eu care este acela).

Timpul ăsta s-a dovedit a fi asemenea focului. Arde chiar şi ultima bucăţică a sufletului atunci când are ocazia, dar te şi ridică în al nouălea cer cu o simplă bătaie de vânt şi mişcare de degete.
Timpul este un tâlhar dezgustător care fură şi ultimul strop de fericire, dar se îndură cu ceva timp întârziere să aştearnă voalul de împlinire asupra vieţii tale.
Read the rest of this entry »

Timpul se scurge ca apa de la robinet.

Cred că o profă a zis chestia asta acum ceva timp. Da, domnule!

Fuge timpu’ ăsta nenorocit de mine, de parca i-aş fi greşit cu ceva.
Ori sunt eu lentă în mişcări lucru de care mă îndoiesc, ori el e supărat. Domnule, dar chestia asta mă face şi irascibilă.
Îmi sare ţandăra când ştiu că am ceva de făcut şi am foarte puţin timp la dispoziţie. Mai ales că eu am şi boala aia nenorocită de a lăsa totul pe ultima sută de metrii.
Toate se aglomerează, parcă şi autobuzele sunt mai pline dimineaţa, parcă au început aştia să stea mai mult pe la ore, ce se întâmplă? Notele, da, da, şi astea sar după noi, să vezi prăpăd când or începe tezele, nu de alta, da’ muma a mai învăţat.
Încep să iubesc lenevitul nu că înainte nu îmi plăcea, acum e în exces, aş vrea să am şi timp să practic.

Mă tot ţin de un proiect nenorocit, drace! Sper să iasă totu’ bine, să ajung la Bucureşti!

O întrebare: chelu’ are coadă?

Perioada martie-aprilie-mai este nenorocită.
Toţi profii aleargă după note, toţi vor proiecte, toate concursurile posibile se desfăşoară în perioada asta, lumea este agitată, schimbarea vremii este destul de enervantă pentru că pare să se joace cu nervii omului. De altfel, se joacă mai ales, cu sănătatea fiecăruia dintre noi.
Câţi nu au răcit? Nu sunt aşa mulţi. . .
Sper ca vremea să se stabilizeze, să ştiu şi eu ce haine pot să port, să nu mai răcesc de la o zi la alta, să nu mă mai tâmpească astenia asta. . .

Apropo, aţi observat ce repede trece timpu’?
În afara faptului că mi-am băgat nasu’ în 10 000 de lucruri (sper să le termin pe toate şi să iasă şi cum mă aştept), îmi propun să îmi împart timpul şi să fac un lucru anume şi îmi iese exact pe dos. Nu am timp, nu mă organizez, nici nu mai încerc, pentru că mai rău mă enervez când văd că mă dau peste cap.

Cineva spunea: Ia o pauză!
De la viaţă? Cum? NU! Pauza o pot avea în timpul activităţii, dacă ştiu cum să procedez (însă nu ştiu).
Anul ăsta, ca şi cel care tocmai s-a terminat pare să treacă pe nesimţite. Nu cred că mi se întâmplă doar mie. . . Sau da?

Încep să cred că timpul, asemenea banilor, îşi pierde valoarea.

TIMPUL FUGE DE MINE! Cam asta ar fi chestia. . .

Banii şi timpul! Read the rest of this entry »