Tag-Archive for ◊ supărare ◊

10 Nov 2008 Masca cu zâmbet

Puţine persoane în lumea asta reuşesc să citească dincolo de zâmbetul unei persoane şi să vadă falsitatea acestui zâmbet perfect ce reuşeşte, totuşi, spre uimirea multora, să mai ofere sentimentul de pace şi chiar duioşie.
Nu e om în lume să nu aibă probleme, nu e om în lume să nu aibă certuri în familie, ori neînţelegeri în relaţiile cu cei din jur, nu e om care să nu eşueze sau să se simtă dezamăgit de el însuşi ori de ceilalţi, dar sunt, totuşi, atâţia oameni care mai pot zâmbi, şi zâmbesc şi azi şi mâine, chiar dacă au acasă/la şcoală/la lucru probleme.
…………….
Pentru că aceştia sunt oameni curaţi, oameni cu suflet mare, pentru care un zâmbet e doar o simplă ocazie de a înveseli ziua unei alte persoane. Pentru că există persoane care, atunci când vor să se înveselească, înveselesc pe ceilalţi. Pentru că există persoane care ştiu că nu problemele lor sunt cele mai grave, şi nici nu sunt unice. Pentru că sunt oameni adevăraţi, pentru că sufletul şi mintea au un sincron extraordinar la ei. Pentru că ei ştiu cât face un zâmbet şi nu le e teamă să-l dea şi nici nu le pare rău să-l risipească pentru persoane pe care, uneori, nici nu le cunosc.

Da, suntem falşi, dar uneori e şi asta bună. Pentru că ne încurajăm singuri şi pentru că oferim altora măcar jumătate din zâmbetul nostru.

Postul ăsta este scris pentru ca tu să te gândeşti mai bine înainte de a ieşi pe uşă mohorât, înainte de a merge cu capul în pământ pe stradă, înainte de a sta supărat.
Ştim cu toţii că viaţa e scurtă, mai ales în ziua de azi, când am ajuns să consumăm numai căcaturi.

De ce să nu zâmbeşti, băi prostule, azi? Ce ştii tu despre ziua de mâine?

masca cu zâmbet

06 Oct 2008 Femeile astea!

femeia

Am mai spus că femeile sunt nehotărâte, dificile, dar mai ales, greu de înţeles. Dacă nu am dreptate, să mă contrazică şi pe mine cineva, că şi aşa mă irită la culme să văd cum mulţi aprobă doar de dragul de a vorbi.
Îmi permit să spun asta despre femei pentru că:

  1. sunt singurele fiinţe în lumea asta care îşi pot imagina propria poveste de dragoste şi pot vorbi/povesti despre ea ore-ntregi.
  2. doar ele sunt în stare să despice unele probleme în mii şi mii de variante, una mai plauzibilă decât cealaltă.
  3. simt atât de mult nevoia de atenţie şi de dragoste încât vor continua să creadă în iubire, deşi au fost dezamăgite de câteva ori înainte.
  4. deşi se supără pe voi, bărbaţii, mereu le puteţi împăca ori cu vorbe dulci, ori cu un gest frumos.
  5. ştiu să pară dure şi greu de impresionat, deşi ele sunt sensibile şi atât de prostuţe.
  6. dacă se supără acum pe o temă, îşi vor aminti în fiecare săptămână de acest lucru, iar asta va dura câţiva ani buni.
  7. uneori se desconsideră aşa de mult, încât ajungi să le crezi că sunt urâte şi proaste, deşi, în realitate sunt inteligente şi frumoase precum nişte zeiţe.
  8. au impresia că spunând “n-am nimic!!!” au reuşit să mintă.
  9. nu ştiu nici ele ce vor, sau dacă ştiu, e cam imposibil de obţinut.
  10. atunci când iubitul face o glumă proastă, se pot supăra în aşa hal încât să nu vorbească jumătate de zi cu el.
  11. sunt atât de infantile uneori, încât ai impresia că stai de vorbă cu un copil de clasa a III-a.
  12. dacă o dau în bară, întâi se enervează şi spun “ce proastă sunt!”, abia apoi o ia de la capăt.
  13. atunci când sunt triste, în loc să caute o modalitate de a ieşi din starea asta, ele ascultă melodii triste sau practică alte sporturi din astea masochiste precum evocarea diferitelor momente/persoane din viaţă.
  14. 24 de ore niciodată nu ajung pentru a face tot ceea ce au plănuit.
  15. ele plâng din orice motiv, chiar şi de fericire.

Şi totuşi, aşa cum suntem, ne iubiţi!

GICA PETRESCU -IUBESC FEMEIA

30 May 2008 REVINO LA VIAŢĂ!

revino la viata! revino, zambet drag!

Tata mi-a închis gura astăzi: da’ tu mereu eşti nervoasă! Ce ai de eşti aşa stresată? eşti aşa de tânără!

Adevăru’ asta este- suntem tineri, nu avem copii cărora să le ducem grija, nu avem apartamente de întreţinut, nu tu loc de muncă pe care nu îţi permiţi să îl pierzi, cel puţin unii dintre noi intră în momentul de faţă în această categorie. Totuşi, părem uneori mai stresaţi decât părinţii noştrii, de exemplu. EU mă uit la mama, care area atâtea pe cap- familie de întreţinut, copil de îngrijit, bărbat bolnav + alte chestii despre care nu este necesar să discutăm.

Am observat tineri care au uitat să zâmbească sau să se distreze, care au uitat cum e să te bucuri din tot sufletul… şi sunt tineri, omule! Condoleanţe!

28 Apr 2008 Şi eu! (ha?)

- Te iubesc!
- Şi eu!
- Şi tu te iubeşti? Eşti narcisist sau cum stă treaba?

Ăsta e cel mai enervant răspuns: “şi eu!”
Tu ce?

De obicei e dat unei persoane faţă de care chiar nu simţi iubire, poate nici măcar afecţiune. Este dat din lipsă de răspuns, deşi, părerea mea, e mai uşor să spui: frate, la mine nu intră în discuţie iubirea, nu simt aşa ceva faţă de tine, din păcate . . . şi gata, scuteşti omu’ de astfel de situaţii. Dar, cum nouă ne place să ne complicăăăăm :x let’s party! NU! :D Nu mă înţelegeţi, nu? . . . Nu contează!

Spuneam că în majoritatea cazurilor dai acest răspund când eşti pus la perete, dacă se poate spune aşa. Rareori o spui din cauză că te grăbeşti sau eşti plictisit, ori supărat.
E ok când iese pe gura ta faţă de altă persoană . . . adică, nu neapărat ok, doar că nu prea te deranjează aşa tare. Dar ce să faci când o simţi şi tu pe pielea ta?

Cu chestia asta revin la ideea pe care nu o mai spusesem de hăhă: dacă ţie nu îţi place o culoare, nu ai de unde să ştii dacă îi place cumva altuia; mai bine oferă-i un curcubeu!
Fiecare să înţeleagă cum vrea!