Dacă tu ai dispărea, ai lua cu tine zâmbetul meu, acela plin de frumuseţe şi însemnătate, acel zâmbet luminos şi plin de energie. Aş mai putea zâmbi, desigur, dar folosind un şablon, acelaşi mereu, atât de şters şi de . . . gol.

Dacă tu ai dispărea, cred c-aş deveni femeie. Ar fugi copilul din mine, poate ar merge undeva aproape de lună, aproape de mare şi de vulturi, sau poate şi-ar astupa urechile, să nu mai audă nimic. Apoi, s-ar ascunde sub valul de iluzii al timpului, poate chiar ar deveni prieten cu ceasul, pe care l-ar ruga să dea orele înapoi pentru ca eu să te pot revedea.
Probabil că, mai apoi, aş vrea ca acest copil din mine să devină copilul meu, de ce nu? Copilul nostru, de fapt…

Dacă tu ai dispărea, mi-ar lipi căldura-n iarnă, şi melancolia-n toamnă şi dorul de zi cu zi.

Dacă tu ai dispărea, m-aş putea face cuvânt? Să mă exprim doar prin mine, apoi să las foaia-n vânt…

Dacă tu ai dispărea, aş bea ceaiuri mai mereu. Să îţi pot simţi căldura, să-ţi simt sufletul al meu…

Apropo de postul ăsta, avem bonus:

Listen :

Şi dacă nu te pot iubi, tu aşteaptă-mă! VOi veni eu cândva, poate mai devreme decât niciodată, dar nu asta mă importă. Vreau să te ştiu acolo! Ce egoist sună, nu? Dar eu am făcut o obsesie pentru tine, pentru mângâierea ta blândă, pentru vorbele tale nemăsurate, pentru ochii tăi mari şi verzi, pentru zâmbetul ce-mi îngheaţă privirea.

Nu e nevoie să mă uimeşti, eu oricum îţi urmăresc gesturile. Nu trebuie să fiu lângă tine să te ştiu, să fii al meu, căci eu voi fi mereu în urma ta.

Mă vrei? Câştigă-mă! Nu organizăm nici un concurs, pentru că nu sunt atât de importantă încât să fiu oferită drept un premiu, eu sunt doar o fiinţă comună, diferită prin simplu-i chip de porţelan şi prin sufletu-i de carton.
L-am schimbat alatăieri! Sufletul, mă! Ăsta era uzat şi plin de dispreţ.
Acum sunt alta! Doar că nu prea mai am energie. Cred că am uitat rezervele în celălalt. Mare greşeală că l-am aruncat. Acum trebuie să închei acest răvaş, este aproape miezul nopţii, e timpul, deci, să mă tranform….

Să nu uiţi….

Îşi pierduse zâmbetul în ziua în care îşi pierduse tatăl. Nu murise, dar, din nefericire, nu mai era omul pe care ea îl urcase pe un piedestal. Încerca să dea vina pe ploaie, poate asta o făcea să simtă atâta ranchiună, atâta durere faţă de sentimentele pe care le avusese, faţă de obligaţiile pe care le crease mamei sale dintr-un motiv stupid, pentru o persoană jalnică. Pentru că acum ştia, învăţase, trăise pe pielea ei.

Acum aflase că nu poţi înţelege niciodată din cărţi ceea ce nu ai trăit. De-asta aruncase toată biblioteca în foc! Era o flacără imensă, dar nu cea a focului, era flacăra din sufletul ei, suflet care ardea fără să ceară părerea sau aprobare cuiva.

Jocul luase sâfrşit acum, începea viaţa. Căzuse de pe tabla de şah, dar curând avea să fie recuperată de către un pion. Pionii sunt neînsemnaţi? Cine a spus prostia asta? Sinuciderea unui pion înseamnă darul vieţii al unei alte piese. Şi venise rândul ei. A pus piciorul pe tablă, a pus piciorul în prag, a dat cu pumnul în masă, apoi s-a făcut linişte…. Nu mai era decât …. întuneric.

Aldous Huxley spunea că experienţa nu reprezintă ceea ce ţi se întâmplă, ci ceea ce faci cu ce ţi se întâmplă.

• avem vreme să ne împlinim orice vis…doar de răbdare, iubire şi un pic de dorinţă mai este nevoie..
• avem vreme să ne bucurăm de tot ce e în jurul nostru, trebuie doar să ne grăbim puţin..
• avem vreme să spunem bancuri… mai putem aştepta însă până mai auzim câteva de la cei din jur..
• avem vreme să ne jucăm cu “mâna” în nisip şi după ce trecem de vârste fragile..
• avem vreme să scoatem copilul din noi la iveală oricând…dar hai să ne grăbim puţin, că vremea asta nu ne aşteaptă la nesfârşit…  *continuare*
  

Mama este persoana a cărei lipsă o vom simţi pe parcursul întregii vieţi, nu este un moft de moment, nu o prefăcătorie… Mă refer la cei care chiar au suflet, normal…
Acum, problema este următoarea şi încă una foarte gravă: mama Didei a plecat mult prea devreme…. persoanele cărora le-a păsat cu adevărat au hotărât să strângă o sumă de bani pentru… pentru a oferi o mână de ajutor.

Se pare că Dida a hotărât ca donaţiile să ajungă la persoane cu nevoi mult mai mari decât ea… Probabil în momentul de faţă lipsurile morale, sufleteşti, interioare, sau cum vreţi voi să le numiţi sunt mult mai mari decât poate înţelege o persoană care nu a trecut prin aşa ceva…. Sunt sigură că cel puţin jumătate din voi aţi fost nevoiţi să suportaţi durerea de a vă fi “răpită” prezenţa unei persoane dragi.

În acest scop, sunteţi rugaţi, cei care puteţi şi doriţi, să faceţi o donaţie, oricât de mică (leu cu leu se face sumă) în scopuri umanitare.

Cont: RO59 BTRL00701201H87811XX, Banca Transilvania, Todireanu Bogdan. Nu este o glumă, nu este o înşelătorie. Niciun leu nu intră în alte buzunare şi toată acţiunea asta are loc doar pentru a o sprijini pe Andreea.
Mai multe detalii pe ajută.info.