• avem vreme să ne împlinim orice vis…doar de răbdare, iubire şi un pic de dorinţă mai este nevoie..
• avem vreme să ne bucurăm de tot ce e în jurul nostru, trebuie doar să ne grăbim puţin..
• avem vreme să spunem bancuri… mai putem aştepta însă până mai auzim câteva de la cei din jur..
• avem vreme să ne jucăm cu “mâna” în nisip şi după ce trecem de vârste fragile..
• avem vreme să scoatem copilul din noi la iveală oricând…dar hai să ne grăbim puţin, că vremea asta nu ne aşteaptă la nesfârşit…  Read the rest of this entry »

Mama este persoana a cărei lipsă o vom simţi pe parcursul întregii vieţi, nu este un moft de moment, nu o prefăcătorie… Mă refer la cei care chiar au suflet, normal…
Acum, problema este următoarea şi încă una foarte gravă: mama Didei a plecat mult prea devreme…. persoanele cărora le-a păsat cu adevărat au hotărât să strângă o sumă de bani pentru… pentru a oferi o mână de ajutor.

Se pare că Dida a hotărât ca donaţiile să ajungă la persoane cu nevoi mult mai mari decât ea… Probabil în momentul de faţă lipsurile morale, sufleteşti, interioare, sau cum vreţi voi să le numiţi sunt mult mai mari decât poate înţelege o persoană care nu a trecut prin aşa ceva…. Sunt sigură că cel puţin jumătate din voi aţi fost nevoiţi să suportaţi durerea de a vă fi “răpită” prezenţa unei persoane dragi.

În acest scop, sunteţi rugaţi, cei care puteţi şi doriţi, să faceţi o donaţie, oricât de mică (leu cu leu se face sumă) în scopuri umanitare.

Cont: RO59 BTRL00701201H87811XX, Banca Transilvania, Todireanu Bogdan. Nu este o glumă, nu este o înşelătorie. Niciun leu nu intră în alte buzunare şi toată acţiunea asta are loc doar pentru a o sprijini pe Andreea.
Mai multe detalii pe ajută.info.

Ştim cu toţii că fiecare persoană din viaţa noastră are o anumită seminificaţie, inidiferent cât de târziu apare, cât de bătrân/ă este, dacă e bun/ă sau rău/rea.
Ce ştim despre mama? Hai să vă spun eu ce ştiu despre mama mea.
Read the rest of this entry »

Spre ruşinea mea am uitat numele acestui solist ce seamănă puţin cu Gheorghe Gheorghiu, de fapt, nici nu mă interesase până să aud cuvintele “o melodie ce te ridică” ori ceva de genul…

Personal, îmi place la nebunie.

Mai suntem în stare să oferim un zâmbet? Mai suntem în stare să apreciem un altul? Vreau să cred că da, să cred asta cu tărie, deşi propriul ego îmi spune că sunt o naivă.

Cred că fiecare se simte bine atunci când cineva îi zâmbeşte, aş spune chiar că un zambet plăcut îţi atinge inima, unul ironic îţi atinge eul, iar unul răutacios îţi atacă nervii, însă fiecare, în parte, valorează ceva. Nu? Read the rest of this entry »

Link: de ascultat!

Ea poate face cerul să se mişte cu totul dintr-o singură privire. Lumea se roteşte pentru ea.
Se întreabă mereu de ce sunt copacii atât de înalţi. Câteodată simte prea mult şi asta o trezeşte din somn (…)

Amintirile sunt frumoase. Chiar şi cele care dor.

mi şi nu “me”- pentru că aşa ne place nouă să vorbim (…)

PE ULTIMA SUTĂ de metri. E clar, vis spulberat. Ah, dar nu! La capăt acolo începe să se arate o bucăţică de soare. O fi pentru mine sau mai bine pun mâinile la ochi?
Ete na! E al meu, tu eşti al meu, şansa îmi aparţine. Acum sunt sigură, dar tremur … Nu eu, ba eu. Uite, tremur şi psihic, drace! Dar e ceva … interior, mai puternic, ceva ce îmi taie răsuflarea … Ce ciudaţi suntem noi, oamenii- o simplă întâmplare (”simplă” fiind folosit doar ca termen, căci întâmplarea în sine este complexă) ne schimbă radical în doar câteva momente.

Frontiere, bariere, limite şi ziduri ale timpului; şi-ale mele pentru că sunt complice. Dar am şi eu dorinţe, fapt pentru care trădez contractul, afacerea cu timpul şi îl las în bătaia vântului, acum nu îmi mai pasă de el, acum îmi pasă de EL.
Read the rest of this entry »

- Bună seara, mamă!
- Ce faci, Andrei? Cum a mers treaba? Ai găsit de lucru? îl întrebă mama cu inima la gură.
- Da şi nu.
- Fii mai explicit, te rog.
- Da, am găsit, dar trebuie să merg cu o parteneră luni, altfel nu mă pot angaja oamenii. Altfel spus, slujba este, de la început, pe jumătate pierdută.
- Nu fii pesimist! De ce nu o suni pe Dora?
- Pe Dora? Mamă, să fim serioşi, nu am mai vorbit de când ne-am despărţit, iar asta a fost cam acum un 7 luni. O să creadă că o caut din pur interes, iar tu ştii bine că nu este aşa …
- Da, ştiu că o iubeşti chiar şi acum, tocmai de aceea îţi spun, fiule, nu ai nimic de pierdut. Poate ar deveni chiar un prilej pentru ca voi doi să vă împăcaţi.
- Eh, mamă, tu de bunăcredinţă, ca întotdeauna.
- Deci, o suni, Andrei?
- Mă mai gândesc, promit.
- Foame nu îţi este? Am pregătit o mâncare de cartofi excelentă, fără pic de modestie. Doar mă ştii, sunt o bucătăreasă desăvârşită, altfel …
- Spune, mamă, vroiai să spui de tata, nu?
- Nu, nu, fiule … Îmi pare rău, nu pot să mă abţin câteodată.
- E ok, mama, hai să mâncăm, apoi mergem să ne odihnim.
Read the rest of this entry »

Plânsul nu dăunează. Mă rog, nu dăunează dacă nu este luat drept un sport Nu îl folosiţi zilnic!
Părerea mea: prin plâns înmoi sălbăticia ce se află în sufletul tău.
Ultima dată am plâns la un film … un film despre iubirea unui părinte- John Q. Superb. Probabil e deja un lucru ştiut că pentru mine contează foarte mult familia, comportamentul părinţilor, al copiilor, atmosfera, căldura unui cămin (lista poate continua).

Când plângi o poţi face:
1. ori de supărare/ dezamăgire/ speranţe spulberate
2. ori de fericire - personal nu mi s-a întâmplat până acum, dar niciodată să nu spui niciodată
3. ori de înduioşare (cum a fost cazul meu cu filmu) … de asemenea, sunt înduioşătoare cazurile unor oameni cu probleme de sănătate, sau mai ales, ale copiilor …
4. ori fără motiv, de nebun- nu e aberant, e chiar la ordinea zilei. Bine şi acest “fără motiv” are un motiv acolo jos, la bază, dar nu este cunoscut, fapt pentru ca îl luăm ca atare.

Plânsul … da, vine din suflet, merge la suflet, asta e clar!
Plângi, de multe ori, când te vezi neputincios în faţa unei situaţii. Roagă-te şi plângi în continuare, cineva va avea grijă de tine! Read the rest of this entry »

Ascultă înainte de a citi, chiar dacă ştii melodia.

“Fluturaş, nu mai ai aripioare, domnu’ conte ţi le-a retezat . . .”
Bietu’ fluturaş!
Uite care este, de fapt, treaba!

Fluturaşul era plin de voioşie, veşnic tânăr şi energic, emana bună dispoziţie oriunde îl duceau aripioarele, ştia să aprecieze natura la adevărata-i valoare. Era tipul de “om” optimist, ce ştia să mulţumească Cerului pentru ceea ce are, pentru faptul că este în viaţă, pentru că mai poate zbura şi are, de fapt, darul de a vedea de sus ceea ce alţii nu văd indiferent de unghi- realitatea.
Îi plăceau oamenii, îi plăcea să creadă că fiecare are un strop de bunătate în adâncul sufletului, deşi nici unul dintre ei nu o afişa.

Care-i treaba cu contele? Read the rest of this entry »