Viaţa este un tot, însă este un tot căruia îi lipseşte ceva de fiecare dată, e un puzzle care iese mereu cu o bucăţică lipsă.
Împlinirile sunt de moment. Sau sunt, pur şi simplu, o iluzie cu care ne hrănim, sunt pachete întregi de forţă pentru a continua. Şi ne mulţumim cu lucruri mărunte. E adevărat că se spune: “fericirea vine din lucruri mărunte“, dar noi am început să o luăm pe partea cealaltă. Nu mai aspirăm la nimic, pentru că ne conformăm cu ce avem. De ce? Cât timp pot aduce aceste lucruri simpliste şi cotidiene satisfacţie? Omul are nevoie de schimbări, de noutate, de speranţă, de impuls, de energie, iar noi renunţăm la ea şi ne conformăm, de exemplu, cu statul în faţa calculatorului, sau în pat . . . ne mulţumim cu hibernarea, şi nu doar cea fizică, ci şi morală. Şi facem căcatu’ praf.
*continuare*