Părinţii au o importanţă deosebită, una majoră chiar, în creşterea copiilor, educarea lor, în a le oferi un ajutor pentru a se dezvolta şi pentru a învăţa să se descurce în viaţă.
Am observat de-a lungul timpului copii, adolescenţi mai bine zis, care cu greu se pot descurca fără părinţi. Pentru unii dintre noi/ei, părinţii au devenit indispensabili, chiar şi în vederea purtării unui dialog. Am boala aia macambră de a analiza omul de la rădăcină la suprafaţă. astfel încât am observat incapacitate sau timiditate în vederea începerii unei conversaţii cu o persoană necunoscută/în vârstă la majoritatea dintre adolescenţi.
De altfel, tinerii zilei de azi pornesc cu greu un proiect sau pun în aplicare o idee cu întârziere, datorită concepţiei greşite de a fi împişi de la spate de către părinţi sau chiar ajutaţi de aceştia.
Am întâlnit tineri care nu ştiu să se orienteze în spaţiu, tineri care nu ştiu alfabetul, care nu pot reţine o idee fără să ia notiţe şi aşa mai departe. E vorba de tineri aproape de majorat sau chiar trecuţi de această vârstă, e vorba de situaţii care te lasă cu gura căscată şi te fac să îţi pui un semn de întrebare…
Chiar aşa să nu te poţi descurca fără mama sau tata? Să nu te poţi interesa la o bancă, să zicem, de o anume situaţie fără un părinte, să nu fii în stare să mergi să vorbeşti cu un profesor?
E totuşi greu de crezut, dar se întâmplă!
E inadmisibil, sincer vorbind….
Hai să ne gândim la faptul că suntem în plină dezvoltare, în formare, este necesar să învăţăm să ne descurcăm, să fim pe cont propriu în majoritatea situaţiilor, dacă nu chiar în toate.
NU POŢI RĂMÂNE TOATĂ VIAŢA UN PAPĂ-LAPTE!
În final, cum rămâne treaba? Chiar nu suntem în stare să ne descurcăm fără părinţi? Rămânem sub fusta mamei?
