Soţia, nervoasă, îi deschide uşa soţului, care duhnea de la o poştă a alcool:
- Presupun, urlă ea, că ai un motiv foarte serios să vii acasă la 6 dimineaţa!
- Da, am, răspunde soţul, micul dejun!

Care de aici nu a fost copil? Care s-a născut adult? Hai, ridicaţi mâna sus, ca să ne înţelegem .
Răni în copilărie? Năzbâtii de care îţi aminteşti acum cu amuzament? Tâmpenii făcute de tine ce îi îngrozeau pe bieţii tăi părinţi?
Despre asta am discutat azi cu nişte colegi, la un suc.
Dar am realizat, măi dragă, cum că nu am fost o copilă prea zăpăcită, în sensul că nu am avut multe păţanii, ba chiar le număr pe degetele de la o mână: Read the rest of this entry »

Dacă simţi nevoia să te regăseşti, dacă nu ai idee despre legătura dintre părinţi şi copii, dacă vrei ceva diferit, ceva special, ceva profund sau doar o legătură cu EL, mergi la biserică şi ascultă slujba despre mame, femei şi prunci.

E de plâns, nu alta. Dacă nici slujba asta nu înduioşează, nu înţeleg atunci ce suntem. Roboţi, poate? Mutanţi?
Cel mai frumos dar al vieţii, cel mai de preţ este pruncul- aşa spune preotul.
Mama, în tinereţe, a avut probleme de sănătate şi a făcut multe tratamente pentru a reuşi să aibă un copil, a chinuit mult. Mă gândesc şi compar numai fobia mea faţă de injecţii cu toate spitalele prin care a trecut ea, toate acele, toate tratamentele, toate analizele, toate tâmpeniile la care s-a supus pentru a avea lângă ea un motiv în plus să trăiască.
Read the rest of this entry »

Şi uite de-asta nu îmi place mie vara şi mi s-a dus şi pofta de ştranduri. Read the rest of this entry »

- Bună seara, mamă!
- Ce faci, Andrei? Cum a mers treaba? Ai găsit de lucru? îl întrebă mama cu inima la gură.
- Da şi nu.
- Fii mai explicit, te rog.
- Da, am găsit, dar trebuie să merg cu o parteneră luni, altfel nu mă pot angaja oamenii. Altfel spus, slujba este, de la început, pe jumătate pierdută.
- Nu fii pesimist! De ce nu o suni pe Dora?
- Pe Dora? Mamă, să fim serioşi, nu am mai vorbit de când ne-am despărţit, iar asta a fost cam acum un 7 luni. O să creadă că o caut din pur interes, iar tu ştii bine că nu este aşa …
- Da, ştiu că o iubeşti chiar şi acum, tocmai de aceea îţi spun, fiule, nu ai nimic de pierdut. Poate ar deveni chiar un prilej pentru ca voi doi să vă împăcaţi.
- Eh, mamă, tu de bunăcredinţă, ca întotdeauna.
- Deci, o suni, Andrei?
- Mă mai gândesc, promit.
- Foame nu îţi este? Am pregătit o mâncare de cartofi excelentă, fără pic de modestie. Doar mă ştii, sunt o bucătăreasă desăvârşită, altfel …
- Spune, mamă, vroiai să spui de tata, nu?
- Nu, nu, fiule … Îmi pare rău, nu pot să mă abţin câteodată.
- E ok, mama, hai să mâncăm, apoi mergem să ne odihnim.
Read the rest of this entry »

Pentru simplul fapt că mă emoţionez, deşi nu e ceva nemaipomenit; pentru că îmi doresc atâtea lucruri, şi totuşi, atât de puţine le împlinesc; pentru că uit ce vreau să spun dacă mă întrerupi şi pentru că spun una şi fac alta . . . pentru toate astea sunt o copilă.

Pentru că văd nimicul ca pe o muzică atât de plăcută; pentru că orizontul pare o jucărie; pentru că teminiţa mea este să ştiu că focul arde; pentru că, de multe ori, aberez atât de mult încât te las mască . . . de-asta sunt o copilă.

Pentru că mă pierd în sumedenia aceea de şoapte; pentru că aş putea sta ore în şir, zile în şir chiar, să te ascult fără să mă satur; pentru că îţi simt parfumu’, deşi nu îl cunosc; pentru că mă destăinui ţie, străinule; Read the rest of this entry »

Acum începea să realizeze că nu este doar un coşmar amărât, EL chiar plecase.
Îşi osândea gândirea la singurătate infernală, la acea tăcere morbidă pe care afirmase cu ceva timp întainte că o detestă.
Echilibru psihic? Da’ de unde?! Era la pământ.
“Nu are nimic, eu ştiu că m-a iubit. Cine ştie ce s-a întâmplat de a plecat aşa . . . pe neaşteptate . . .” Îi cam plăcea să se amăgească, ce-i drept. Dar nimeni nu poate ştii de ce a plecat EL, cel puţin, nu încă.
“Trecuse ceva timp de când ziua nu mai păruse precum un an . . .”

Pe partea cealaltă, Read the rest of this entry »

Dacă ar fi ştiut cineva că a iubi este aşa de complicat, nu s-ar mai fi înhămat, poate, în acest lanţ al slăbiciunilor!
Sau cum stă treaba?

E ciudat să pleci tu şi să te întorci alt-tu . . .

E ciudat să încerci să aflii ce gândeşte unu-altu şi să îţi dai seama că, de multe ori, e inutil . . .

E ciudat, căci între a rămâne şi a pleca nu e decât o durere de-o viaţă . . .

E ciudat, căci se spune: niciodată să nu spui niciodată, dar cu cel care a zis-o cum stă treaba?

E ciudat să vorbeşti cu tine însuţi şi să îţi dai seama că “nici unul dintre voi” nu este de acord cu celălalt . . .

E ciudat când sufletul cere ceea ce raţiunea nu acceptă . . .

E ciudat că viaţa ia atâtea întorsături . . .
Read the rest of this entry »

Amintirile o copleşeau . . .

EA: Pe masură ce trece timpul şi distanţa dintre noi ramâne aceeaşi, cadrul devine tot mai apăsător, sufletul mi se îneacă în tăcere . . . Am închis din nou ochii, să poată să-mi rămână întipărită pe retină imaginea ta printre stele.
În univers nu mai existăm decât noi, iubirea noastră cu aroma de iarbă strivită, mii de stele ce ne acoperă, jerbe de alte stele în care ni s-a spart sufletul, ducându-ne unica fiinţă pentru o clipă, în absolut.

Da, rămăsese doar cu gândurile ce îi striveau fiecare lacrimă şi o întipăreau, fără a lăsa să se vadă pe chipu-i de înger, de care EL se îndrăgostise . . .