New tag, RaPeRbOy e “vinovatul”.

1. Vorbesc ore-n şir la telefon, pe Cosmote, nu mă satur, descarc telefonul, îl ţin cu încărcător cu tot, nu contează. Ştii cum se spune: nu contează când şi unde, dacă ai cu cine, dacă îţi face plăcere.
2. De data asta o fac. Am tot zis că mă las de Cola, nu am reuşit. Cum începe şcoala, se îngroaşă gluma: în pauză, în loc să cer Cola, cum s-a obişnuit vânzătoru’, voi lua o sticla de apă plată.
3. Nu suport apa minerală, când eram mititică o numeam “apă de flori”. Motiv? Pauză. Părere infantilă sau poate nu…
4. O păţesc mereu: când vreau să iasă ceva bine, dintr-un motiv sau altul o dau în bară, tre’ să fie ceva ce nu merge şi tot eu să pic de căcat. Să mă urmărească norocu’?
5. Nu am suficient tupeu, nu cât trebuie sau cât aş avea nevoie în unele situaţii, poate asta e cel mai mare defect al meu. Uneori tac, atunci când trebuie să vorbesc.
6. Ador chitara. Nu pe ea în sine, ci sunetele scoase de aceasta. Albu’ rămăsese dator să cânte o romanţă la geam, dar văd că a dat înapoi. Eu încă aştept să îmi cânte şi mie cineva la chitară, ori la pian- al doilea în topul preferinţelor.
7. M-m cam săturat de bloguri, blogosferă, căcaturi, discuţii. Nu prea mai citesc bloguri, reader-u’ deja mi se pare cel mai enervant, bloggerii apar ca melcii după ploaie, conversaţiile în care aud chestii ca “păi am scris eu despre asta aseară pe blog” mă fac să îmi ies din pepeni. Am avut o perioadă în care mă scârbisem chiar şi de http://equilibru.com/wp-admin/, văd că mi-am revenit acum- cine ştie cât durează?
8. Am început să joc ceva gen: Volfied, Dynablaster, Prehistorik, Death Rally (la ăsta mă enervez teribil), Commander Keen şi altele de care bănuiesc că nici nu aţi auzit voi de noi ce sunt .

Leapşa merge la ASCII, chiar sunt curioasă ce va dezvălui.

Cât de sănătos mâncăm? Deloc sănătos, dragii mei. Lucru care se observă în apetitul meu. Am mâncat atâtea porcării, arsuri, fripturi, chestii uleioase sau mai ştiu eu de care, încât strâmb din nas când mama mă întreabă ce vreau să mănânc.
Exact, nu mai am poftă de mâncare deloc. Cu ce trăiesc? Cu fructe!

“A mânca sănătos” este o formulă care ne pune în dificultate atunci când suntem în situaţia de a alege alimentele sănătoase de cele mai puţin sănătoase.
Tot ce este pe piaţă este nesănătos. Până şi fructele. Măcar astea îmi oferă energie.

Ştii tu, când ţi-e viaţa mai dragă, atunci cade bomba şi face ravagii. După mii de războaie duse contra danturii mele minunate, sunt mai rău ca niciodată.
Murphy ăsta e enervant rău: Dacă te simţi bine, nu fi îngrijorat, va trece.
Niciodată să nu zici că e totul perfect, dar nici să te plângi ca un moş muribund că totu’ merge prost, că vine sfârşitu’ lumii. Treaba e relativă. Cert e că în mai puţin de un minut realizezi cu adevărat că nimic nu e important în viaţă, că totul este relativ, că nimic nu este sigur, nici veşnic.
… poate realizezi doar că ar trebui să te bucuri de ce ai, să apreciezi pe cine ai… să simţi….

chin…. durere…. las’ că va fi bine!

• dacă am şti ce culoare are dorul, am umbla oare cu o pungă de carioci după noi?
• de ce când aştepţi ceva cu nerăbdare şi se apropie termenul să îţi împlineşti visul, ceasul pare să se oprească… ca şi cum bateriile ar fi pe terminate…?
• de ce a fi bun= a fi prost?
• cum se face că mereu o dau în bară?
• de ce nu poate exista o zi fără ceartă în casă, o zi linişitită?
• de ce sunt oamenii bătrâni aşa sâcâitori? E doar boala aia (bătrâneţea) de vină? Sigur?
• de ce trece ziua aşa greu când nu trebuie?
• când plec(ăm) la mare?
• oi lua carnetu’? Probabil pentru asta tre’ să mă şi apuc să învăţ

Aş mai întreba, dar mă abţin… Poate mâine…

Căsătoria înseamnă masochism.

Da, e nenorocitu’ care mă urmăreşte- ghinionu’.

Am povestit eu mai demult ce păţeam când eram mică cu măselele sau dinţii. Mă luau durerile numai în zile de sărbătoare, la petreceri sau alte zile importante.
Ieri- ziua Luciei, chef, fun, îmi cade o plombă- peeeeerfect! Nimic nu poate fi mai bun.

Tot ieri- vineri, 6 iunie adică- era plănuită o călătorie, care bineînţeles a fost împiedicată de bunăvoinţa vremii.

Azi- zi superbă moralmente- trebuia să intervină iarăşi ceva în momentele în care chiar mă simţeam o persoană fericită şi făceam diverse planuri pentru seară.

S-a dus dracu’ tot…. Ghinion!

Sănătate vouă!

p.s. astăzi am pescuit în parc, direct din hidrobicicletă. you should be proud of me

Şi uite de-asta nu îmi place mie vara şi mi s-a dus şi pofta de ştranduri. Read the rest of this entry »

Dacă cineva râde, râzi împreună cu el!

Dacă cineva cântă, cântă cu el!

Dacă cineva lucrează, lasă-l să lucreze!

Cam aşa voi începe să fac după ce scap de săptămâna care vine. Să mă scutiţi toţi, să mă lăsaţi să trăiesc în propria nesimţire, să mă lăsaţi să dorm, să nu mă mai sunaţi nici dimineaţa, nici după-masa, doar seara aveţi voie; în rest, dacă am nevoie, sun eu.
Să mă lăsaţi cu întrebări gen: ce vrei să faci în vacanţă, ce planuri ai? Am zis, merg pe faleză, în rest, nu am nimic plănuit. Doar pentru plimbarea aia mă strofoc.
Nici nu vreau să mă mai strofoc pentru altceva, mi-au ajuns 9 luni de stres, am mâncat ca o vacă (pe sistem nervos), acum am mâinile reci în majoritatea timpului, iar daca nu le am reci, transpiră de zici că sunt copilă de 11 ani la first date.

Azi am observat că tata nu a renunţat la proasta idee cum că eu aş fi născută pe 9 noiembrie. De când eram mică şi mergea cu mine la dentist, la doctora de familie să ia scutire, ici-colo, spunea 9 în loc de 7 noiembrie. I-am făcut observaţie mereu, şi eu şi mama, degeaba. Ce caracter!

Cine are chef să înveţe despre regimurile politice totalitare postbelice în locul meu?

EU: nu râd decât atunci când sunt bine dispusă…

Va urma

Sub o astfel de mască se ascunde ori o târfa de clasa întâi, ori o javră din punct de vedere al personalităţii . . . În cel mai “bun” caz, le poţi găsi pe amândouă.

Eu una sunt sătulă de marile doamne şi aici nu mă refer neapărat la cele care apar pe “marile ecrane”- aşa se spune ca să fi cul .

În fine, ideea este că, sub acel chip de doamnă cu educaţie aleasă şi în spatele codului bunelor maniere pe care pare să îl fi învăţat, se ascunde ditamai sălbatica.
Ştii, toţi ne ieşim din fire, mai scăpăm câte una de dulce, mai spunem/facem câte două trei de Doamne ajută, dar asta e o treabă, iar mahalagismul e altă treabă.

Sunt scârbită de oamenii care se simt jigniţi atunci când le spui un adevăr verde-n faţă! Nu înţeleg unde vrei să ajungi! Crezi că îmi vei schimba părerea? NO WAY, BIATCH!
Îmi place la nebunie să văd proastele, femeile junglei agitându-se pentru un o constatare care se dovedeşte a fi adevărată, oricât ar încerca ele să nege.

Se ajunge, astfel, la concluzia următoare:
Femeia e nenorocită, din orice punct de vedere . . . Şi da, am zis-o eu! So what?