Şerul eşte şenin.

Mi-am dat seama de unde au ăştia mici atâta energie: o sug pe a noastră. Fără să vă gândiţi la cine ştie ce tâmpenii, mă refeream la faptul că ne ia toată vlaga din noi, da,da, fără nici un fel de glumă. Postul ăsta îl scriu de la faţa locului,sunt într-un părculeţ de distracţii pentru drăcuşori. Am venit aici doar ca să iau o gură de aer, dar cred că voi pleca cu o porţie bună de râs la pachet şi cu ceva dureri de cap.

Domnule da’ au energie, nu glumă, aleargăăă şi ţipăăăă…. Toate ca toate dar când ţipă îmi vine să îi joc pe cap. Veni una mică şi urlă aşa cu stil în urechea mea stângă: “Andreeeeeeeeeeeeeeeeeeeeaaaaaaa!”… God, damn it! Mă epuizează psihic.
Deşi pare un paradox, îmi plac ăştia micuţi, kinderii (aşa am văzut că se zice în ziua de azi- let’s be trendy!);
Ziceam că îmi plac… ah, da, mai ales copii până în 2 anişori, sunt drăguţi, mă, şi inofensivi… sunt ANGELICI… dar când încep să crească, să ţipe, să chirăie, să se smiorcăie, e de rău tată. Nu că până la 2 ani nu ar face aşa ceva dar… îmi plac mie.

Hah, apropo de copii. Aţi observat: dacă întrebi părinţii câţi copii vor să aibă şi ce sex să fie încep să enumere, să descrie, să abereze. Nu s-a gândit nimeni că cel mai mult contează să vină copilul sănătos pe lume? Eu vreau asta: să am un copil sănătos (nu acum, atunci… când va fi vremea). Până atunci prefer să rămân un copil bleg…..

mare fericire
mare schimbare
mare distanţă de casa
mare iubire
mare oboseală
marea neagră
mare problemă cu netu’
mare schimbare (a situaţiei, a dispoziţiei)
mare lene
mare caldă
mare surpriză
mare distanţă de suflete apropiate în negura albă a nopţii
mare chin
mare muşcătură
mare saltea
mare durere de măsea

mare, mare,mare …..

EA: Nu ţi-am văzut ochii decât o dată, şi asta a fost în vis, dar poate era chiar ceea ce trebuia pentru ca tu să rămâi în suflet.
Nu e ăsta mesajul de iubire, ci este adevarul pe care încerc să ţi-l spun în fiecare zi, şi o fac mereu într-un alt fel. Cu toate astea, te iubesc, asa, mai încurcată şi greu de înţeles uneori . . .
Read the rest of this entry »

Mama este persoana a cărei lipsă o vom simţi pe parcursul întregii vieţi, nu este un moft de moment, nu o prefăcătorie… Mă refer la cei care chiar au suflet, normal…
Acum, problema este următoarea şi încă una foarte gravă: mama Didei a plecat mult prea devreme…. persoanele cărora le-a păsat cu adevărat au hotărât să strângă o sumă de bani pentru… pentru a oferi o mână de ajutor.

Se pare că Dida a hotărât ca donaţiile să ajungă la persoane cu nevoi mult mai mari decât ea… Probabil în momentul de faţă lipsurile morale, sufleteşti, interioare, sau cum vreţi voi să le numiţi sunt mult mai mari decât poate înţelege o persoană care nu a trecut prin aşa ceva…. Sunt sigură că cel puţin jumătate din voi aţi fost nevoiţi să suportaţi durerea de a vă fi “răpită” prezenţa unei persoane dragi.

În acest scop, sunteţi rugaţi, cei care puteţi şi doriţi, să faceţi o donaţie, oricât de mică (leu cu leu se face sumă) în scopuri umanitare.

Cont: RO59 BTRL00701201H87811XX, Banca Transilvania, Todireanu Bogdan. Nu este o glumă, nu este o înşelătorie. Niciun leu nu intră în alte buzunare şi toată acţiunea asta are loc doar pentru a o sprijini pe Andreea.
Mai multe detalii pe ajută.info.

Ştim cu toţii că fiecare persoană din viaţa noastră are o anumită seminificaţie, inidiferent cât de târziu apare, cât de bătrân/ă este, dacă e bun/ă sau rău/rea.
Ce ştim despre mama? Hai să vă spun eu ce ştiu despre mama mea.
Read the rest of this entry »

Mai este foarte puţin şi începe şi “mult-aşteptatul” bac. Aşteptat de ei toţi pentru a scăpa mai repede.
Uh, câte emoţii, emoţii pentru că unii dintre ei nu prea s-au deranjat să înveţe, alţii se bazează mult pe copiat, alţii cine ştie ce gânduri măreţe au.

Mie nu îmi rămâne decât să le urez baftă tuturor: RaPeRbOy, albu, Eskada, Andrada, Mihai Budan, Mihai Jedi, Liviu, Moxx, Julie (cea supărată) şi, bineînţeles, celor pe care nu i-am numit, indiferent că îi cunosc sau nu, nu stau acum să înşir 30 000 de liste.

Atâta timp cât ai probleme consideră-te un om fericit. Un fel de paradox, dar nu neapărat.
Întrebare existenţială: tu cu ce scop respiri?

Ca să-ţi dai seama cât valorează un an, întreabă un student care a picat examenul.

Ca să-ţi dai seama cât valorează o lună, întreabă o mamă care a născut prematur un copil.

Ca să-ţi dai seama cât valorează o zi, întreaba pe cineva născut în 29 februarie.
Read the rest of this entry »

Mai suntem în stare să oferim un zâmbet? Mai suntem în stare să apreciem un altul? Vreau să cred că da, să cred asta cu tărie, deşi propriul ego îmi spune că sunt o naivă.

Cred că fiecare se simte bine atunci când cineva îi zâmbeşte, aş spune chiar că un zambet plăcut îţi atinge inima, unul ironic îţi atinge eul, iar unul răutacios îţi atacă nervii, însă fiecare, în parte, valorează ceva. Nu? Read the rest of this entry »