Funny little fucked up creatures we people are …
Ne plac chestiile complicate şi dureroase, ne prelungim mereu suferinţa într-un stil foarte imbecil şi specific, ne agăţăm de chestii din trecut fără a mai şti dacă lucrurile alea au meritat vreodată.

Suntem masochişti, ne place să ne chinuim cu amintirile şi cu frânturile de viaţă din trecut.
Read the rest of this entry »

Read the rest of this entry »

Ştim bine … noi fetele, că ei, reprezentanţii sexului masculin au rare momente de sinceritate. Şi dacă nu sunt foarte rare, sunt oricum mult mai rare decât ale noastre.

Dar noi îi iertăm, de fapt, le acceptăm acest lucru pentru că nu avem încotro, pentru că îi placem/iubim aşa cum ne sunt daţi.
În general, momentele astea de sinceritate îşi fac apariţia după ce se întunecă; sau după ce au parte de o întâmplare gravă care îi marchează, sau după ce văd un film patetic, sau o situaţie înduioşătoare, mai sunt variante, în orice caz …

Cred că asta îi face aşa speciali pe unii dintre ei, faptul că nu “se confesează” aşa de des, păstrează totul pentru un anume moment, ştiu cum să îţi spună că te iubesc, ştiu cum să îţi spună că le e dor de anumite locuri, de părinţi, de anii care au trecut şi au o modalitate aşa drăguţă de a o face.
Dacă s-ar vedea unii pe alţii în astfel de posturi, ar zice: Read the rest of this entry »

- Bună seara, mamă!
- Ce faci, Andrei? Cum a mers treaba? Ai găsit de lucru? îl întrebă mama cu inima la gură.
- Da şi nu.
- Fii mai explicit, te rog.
- Da, am găsit, dar trebuie să merg cu o parteneră luni, altfel nu mă pot angaja oamenii. Altfel spus, slujba este, de la început, pe jumătate pierdută.
- Nu fii pesimist! De ce nu o suni pe Dora?
- Pe Dora? Mamă, să fim serioşi, nu am mai vorbit de când ne-am despărţit, iar asta a fost cam acum un 7 luni. O să creadă că o caut din pur interes, iar tu ştii bine că nu este aşa …
- Da, ştiu că o iubeşti chiar şi acum, tocmai de aceea îţi spun, fiule, nu ai nimic de pierdut. Poate ar deveni chiar un prilej pentru ca voi doi să vă împăcaţi.
- Eh, mamă, tu de bunăcredinţă, ca întotdeauna.
- Deci, o suni, Andrei?
- Mă mai gândesc, promit.
- Foame nu îţi este? Am pregătit o mâncare de cartofi excelentă, fără pic de modestie. Doar mă ştii, sunt o bucătăreasă desăvârşită, altfel …
- Spune, mamă, vroiai să spui de tata, nu?
- Nu, nu, fiule … Îmi pare rău, nu pot să mă abţin câteodată.
- E ok, mama, hai să mâncăm, apoi mergem să ne odihnim.
Read the rest of this entry »

Plânsul nu dăunează. Mă rog, nu dăunează dacă nu este luat drept un sport Nu îl folosiţi zilnic!
Părerea mea: prin plâns înmoi sălbăticia ce se află în sufletul tău.
Ultima dată am plâns la un film … un film despre iubirea unui părinte- John Q. Superb. Probabil e deja un lucru ştiut că pentru mine contează foarte mult familia, comportamentul părinţilor, al copiilor, atmosfera, căldura unui cămin (lista poate continua).

Când plângi o poţi face:
1. ori de supărare/ dezamăgire/ speranţe spulberate
2. ori de fericire - personal nu mi s-a întâmplat până acum, dar niciodată să nu spui niciodată
3. ori de înduioşare (cum a fost cazul meu cu filmu) … de asemenea, sunt înduioşătoare cazurile unor oameni cu probleme de sănătate, sau mai ales, ale copiilor …
4. ori fără motiv, de nebun- nu e aberant, e chiar la ordinea zilei. Bine şi acest “fără motiv” are un motiv acolo jos, la bază, dar nu este cunoscut, fapt pentru ca îl luăm ca atare.

Plânsul … da, vine din suflet, merge la suflet, asta e clar!
Plângi, de multe ori, când te vezi neputincios în faţa unei situaţii. Roagă-te şi plângi în continuare, cineva va avea grijă de tine! Read the rest of this entry »

(…) sfârşit de primăvară … noapte ploioasă de mai.
Picuri de apă curgeau abundent din înaltul cerului, loveau fără milă umbrele jucăuşe ce se perindau de-a lungul unor străzi de cartiere mărginaşe.
Deşi era seară, trecut de orele 21.00, copii se jucau în ploaie. Era, într-adevăr, o plăcere de neimaginat să alerge desculţi pe asfaltul scăldat de apa ce se revărsa fără cea mai mică reţinere.
Pe cealaltă parte, oameni care terminaseră munca se îndreptau cu paşi repezi, grăbiţi probabil de ploaia abundentă, către localul din capătul străzii- Passion.

Passion era genul de local unde găseai ce îţi poftea inima: de la băuturi şi spectacole de dans, până la filme şi femei de noapte.

Vinerea era cea mai aglomerată zi, era şi ultima zi de muncă.

În acest stat există o lege care interzice locuitorilor să munească sâmbăta şi duminca . Perfect. O seară întreagă de petrecut în acest local precum într-o grotă a Paradisului.

- Se pare că vom avea o seară mai aglomerată decât de obicei, Iulia! Read the rest of this entry »

Învaţă să apreciezi ce ai la momentul respectiv. Nu încerca să ocoleşti răul, ci înfruntă-l, apoi fii tu victoriosul.

Eu te iubesc, tu mă iubeşti, iar acesta este darul pe care l-am primit de Sus, nu vreau să întrebăm de ce … sau cum … nici măcar de când sau până când …. Este pentru timpul în care vom ştii să îl apreciem, să îl susţinem şi să ne bucurăm de el.

Viaţa te învaţă că moartea nu pune capăt iubirii. Poate de-asta nu mi-e teamă de moarte, sau poate din cauza asta consider că moartea nu este sfârşitul vieţii, ci prelungirea acesteia.

Nu lăsa viaţa să îţi confirme că ar fi fost loc de mai bine, nu lăsa timpul să îţi demonstreze că ai făcut alegerea greşită şi ai pierdut persoanele iubite sau importante din viaţa ta, nu face un lucru la încercare, ci încearcă să fii sigur pe tine.

Crede în vise şi în visuri! Şi nu numai în ale tale!

Restul rămâne o enigmă pentru noi toţi …

*** Când vorbesc despre iubire mă refer la cea faţă de familie, de prieteni, de iubit/ă, de animal de casă, de un loc căruia să îi fi aparţinut.

Nu lăsa timpul să îţi înşele simţurile, nici să te deruteze, nici să ia pe ceilalţi de lângă tine. Opune-te, iubeşte, apreciază, oferă căldură şi siguranţă!

Daca aş gândi fiecare cuvânt pe care ţi-l spun, ar însemna că sunt robot, nu om. Ar însemna să fiu o maşinărie care ştie că trebuie să te iubească, în schimb eu sunt doar o fiinţă care te iubeşte şi te doreşte, care nu îşi poate lua gândul de la tine, care te poartă în suflet pretutindeni. O fiinţă simplă ce-i drept, dar cu sentimente atât de complexe ….
Poate îţi repet de prea multe ori “te iubesc“, poate depărtarea este cea care mă face să te sun şi să îţi spun că mi-e dor de tine, dar nu e vina mea … poate ţie îţi aparţine pentru nebunia asta, pentru că te iubesc, dar poţi sta liniştit, iubitule, eu sunt încântată de situaţie … Greşit! Sunt încântată pentru că am şansa de a te iubi, dar … te vreau!
Read the rest of this entry »

Vreau poezie în viaţa mea. Poezie, muzică şi iubire. Iubire mai presus de toate.

Iubire faţă de mama, faţă de tata, faţă de el, faţă de muzică, faţă de natura care mă înconjoară (măcar acum, cât încă mai există ceva din ea), iubire faţă de scris, faţă de ceea ce au au impregnat drept amintiri şi sfaturi în cărţi legate cu lanţul timpului mai marii scriitori ai vremurilor trecute şi, de ce nu, şi cei din prezent sau care au ceva bun de spus pe viitor.

te cunosc eu?!? N-am vorbit, nici nu stateam asa aproape,doar că ţi-am zâmbit tâmp şi mi-ai zâmbit înapoi. Mi-a fost de ajuns. Serios acum. Mi-aş fi dorit să încremenesc pe loc, acolo cu tine.

Ce se întamplă? Ameţesc, lumea trece în slowmotion pe lângă mine şi tu chiar numai în partea asta priveşti?
Poate devin eu paranoică, poate m-ai place mai mult aşa?! Read the rest of this entry »