Jazzy day?
Este genul de zi în care patul devine cel mai bun răpitor, genul de zi în care nu ai vrea să te mai ridici din pat, căci plapuma pare să îi devină aliată şi să te îmbie la somn … când leneveşti în lumea viselor şi nu mai laşi pe nimeni să te scoată de acolo. E ziua ta preferată!

Este genul de zi când pare că ai găsit o întreagă lume sub plapuma aia fină care te învăluie mai mult şi mai mult .. şi mai mult. Este ziua când simţi o mână cum te mângâie pe faţă, pe gât, pe spate … Read the rest of this entry »

Priveam la ştiri nebunia din China, cutremurul acela îngrozitor ce a lăsat doar 2000 de locuitori din 10.000 într-o localitate …
Astea sunt probleme, nu căcaturile pentru care s-a sinucis emoista aia de 12 ani. Nu chestiile gen latina mea, sau mai ştiu eu ce bazaconii.

Read the rest of this entry »

Dacă simţi nevoia să te regăseşti, dacă nu ai idee despre legătura dintre părinţi şi copii, dacă vrei ceva diferit, ceva special, ceva profund sau doar o legătură cu EL, mergi la biserică şi ascultă slujba despre mame, femei şi prunci.

E de plâns, nu alta. Dacă nici slujba asta nu înduioşează, nu înţeleg atunci ce suntem. Roboţi, poate? Mutanţi?
Cel mai frumos dar al vieţii, cel mai de preţ este pruncul- aşa spune preotul.
Mama, în tinereţe, a avut probleme de sănătate şi a făcut multe tratamente pentru a reuşi să aibă un copil, a chinuit mult. Mă gândesc şi compar numai fobia mea faţă de injecţii cu toate spitalele prin care a trecut ea, toate acele, toate tratamentele, toate analizele, toate tâmpeniile la care s-a supus pentru a avea lângă ea un motiv în plus să trăiască.
Read the rest of this entry »

Fiecare iubeşte, dar uită să o spună, îi e teamă să o facă, sau pur şi simplu nu vrea să o dea în bară.
Fiecare îşi spune iubirea în poezie, în proză, în cântec, în cuvinte simple, în orice mişcare, gest, dar ea există în sufletul tuturor.

Tu cum iubeşti?

A iubi:

1. înseamnă totul
2. ştie oricine
3. rămâne o enigmă
4. puţini o demonstrează
5. mulţi vorbesc, puţini simt

(…)

Ştim bine … noi fetele, că ei, reprezentanţii sexului masculin au rare momente de sinceritate. Şi dacă nu sunt foarte rare, sunt oricum mult mai rare decât ale noastre.

Dar noi îi iertăm, de fapt, le acceptăm acest lucru pentru că nu avem încotro, pentru că îi placem/iubim aşa cum ne sunt daţi.
În general, momentele astea de sinceritate îşi fac apariţia după ce se întunecă; sau după ce au parte de o întâmplare gravă care îi marchează, sau după ce văd un film patetic, sau o situaţie înduioşătoare, mai sunt variante, în orice caz …

Cred că asta îi face aşa speciali pe unii dintre ei, faptul că nu “se confesează” aşa de des, păstrează totul pentru un anume moment, ştiu cum să îţi spună că te iubesc, ştiu cum să îţi spună că le e dor de anumite locuri, de părinţi, de anii care au trecut şi au o modalitate aşa drăguţă de a o face.
Dacă s-ar vedea unii pe alţii în astfel de posturi, ar zice: Read the rest of this entry »

Avem un exemplar mai jos:

1- Read the rest of this entry »

Altfel spus- celor din jur nu le pasă de necazul tău.
De-asta spun să încetăm a ne mai plânge, pentru că este în zadar. Nu se oferă nimeni să te ajute, asta da ţară a egocentrismului şi egoismului.
Mai sunt şi ocazii când nu există cale de a îţi fi oferit ajutor, oricât ai ţipa tu, pentru că, deşi nu îţi convine, unele lucruri depind doar de tine. Astfel, m-am tot plâns că am de învăţat la istorie, că fac, că dreg, dar am pierdut timpul total aiurea, şi continui să o fac, pentru că nu mi se arată, pentru că nu îmi place, pentru că m-am scârbit de favoritisme în şcoli/ licee.

Ideea postului este aşa: scoate-ţi din cap gândul că te poţi baza pe alţii, nu mai face tâmpenia asta şi învaţă să faci totul de unul singur! Preventiv, să zicem, să nu tai în carne vie …
Cei din jur sunt ca muzica ambientală, plăcuţi, dar practic inexistenţi, în sensul că deşi par să se rotească în jurul vieţii tale, nu trebuie sau nu să aibă contact neapărat. Poate comparaţia e greu de înţeles, deşi nu ar trebui.

Ce-ar fi ca în loc să îţi plângi de milă în faţa lor sau a ta, să fii optimist şi să te (auto)ambiţionezi? Când încerci îmi dai de veste. Nu de alta dar stau şi eu destul de prost la capitolul ambiţie, lucru despre care vom discuta în viitorul apropiat.

EI DOAR FAC PE PROŞTII (că nu ştiu, că nu văd, că nu au posibilităţi să te ajute), DAR SINGURUL CARE VA RĂMÂNE ÎN REALITATE CA UN PROST EŞTI CHIAR TU!

Eu: Vrei să îţi fac un mesaj? (masaj)

Eu: Nu mai stau, plec acasă.
Colegu’: Păi şi aici ce faci?

- Larisaaa, te streagă Marius! (strigă)

Profa: Aici, în carte, sunt un tabel în care putem să observăm (…)

Sau lecţie pentru a înţelege de ce am eu ce am cu blondele, indiferent că sunt sau nu la fel.

O blondă de la mine din clasă desenează 5 case, după cum cerea un test psihologic. Stă concentrată 1 minut sau două, apoi se întoarce în spate la un băiat şi zice: Alex, care e casa din mijloc?
Dacă eşti om, rămâi mască la întrebarea asta, dar hai să zicem că a fost un simplu moment de neatenţie.

Ora următoare acelaşi Alex vorbea cu colegul său despre detectoarele de radare. Blonda zice: Băi, dar ce fac, de fapt, detectoarele astea de radare?
Ăştia doi rămân mască. Read the rest of this entry »