Viaţa e cea mai haotică stare de spirit din toate câte sunt.

Avem un exemplar mai jos:

1- Read the rest of this entry »

Drace, îmi strofocai creierii şi mânuţele cu a marionetă japoneză.
Uite, drăcia asta trebuia să facem noi pentru desen. Dar vorba aia: eu nu învăţ pentru teze şi stau să fac la desen?
Chestia aia este o păpuşă japoneză, cu care faci spectacole din spatele unui panou, să se vadă doar umbre. Are beţe pentru că se manevrează de jos, dar este ceva gen păpuşile cu aţe, dacă mă înţelegeţi voi .

E de căcat să stai să o faci, dar dup-aia o smotoci de o zăpăci. Să sperăm că ajunge vie mâine la oră, sau i-o arăt profului de la secţia de cardiologie?

Plânsul nu dăunează. Mă rog, nu dăunează dacă nu este luat drept un sport Nu îl folosiţi zilnic!
Părerea mea: prin plâns înmoi sălbăticia ce se află în sufletul tău.
Ultima dată am plâns la un film … un film despre iubirea unui părinte- John Q. Superb. Probabil e deja un lucru ştiut că pentru mine contează foarte mult familia, comportamentul părinţilor, al copiilor, atmosfera, căldura unui cămin (lista poate continua).

Când plângi o poţi face:
1. ori de supărare/ dezamăgire/ speranţe spulberate
2. ori de fericire - personal nu mi s-a întâmplat până acum, dar niciodată să nu spui niciodată
3. ori de înduioşare (cum a fost cazul meu cu filmu) … de asemenea, sunt înduioşătoare cazurile unor oameni cu probleme de sănătate, sau mai ales, ale copiilor …
4. ori fără motiv, de nebun- nu e aberant, e chiar la ordinea zilei. Bine şi acest “fără motiv” are un motiv acolo jos, la bază, dar nu este cunoscut, fapt pentru ca îl luăm ca atare.

Plânsul … da, vine din suflet, merge la suflet, asta e clar!
Plângi, de multe ori, când te vezi neputincios în faţa unei situaţii. Roagă-te şi plângi în continuare, cineva va avea grijă de tine! Read the rest of this entry »

Am spus vreodată, din greşeală, că îmi e dragă şcoala?
Ah, îmi pare extrem de rău, uită ce am spus.

Cred că nici dacă ne-am fi vorbit nu ne-am fi sincronizat azi aşa de bine, mă refer la mine şi la colegii de clasă.
Parcă am fi fost plecaţi 10 zile pe lună, apoi am fi fost puşi să lucrăm 12 ore pe şantier pentru ca, într-un final, să fim puşi să dăm cu sapa. Cam aşa arătau feţele noatre de copii pasionaţi de şcoală.
Nu era din cauză că se terminase vacanţa, ci din cauză că nimeni nu se odihnise noaptea.

Lucia: Băi, eu m-am culcat la 5 jumate…
Eu: Eh, eu pe la 4 şi ceva, 4 jumate cred.
Adi: Aha, eu nici nu am dormit, am băut nişte beri.

Eram leşinaţi şi cu toate astea începurăm să cântăm muzică populară, gen crenguţă verde de brad sau nelipsita Ileana Sărăroiu, jucarăm, râserăm şi uite aşa uităm de oboseală. Dacă ne-ar fi pus cineva să învăţăm, nu mai era aceeaşi situaţie.
Concluzia? — Nu puneţi copii la învăţat

Eu: Doamne, ce ochi roşii am, se vede că nu mă odihnesc îndeajuns!
Colegu’: Dacă tu îi ai, de mine ce mai zici? Ai mei sunt roşii-roşii!
Adi: Bă, ai mei sunt căprui!

*** Dacă vă place muzica populară, let mi know, am câteva melodii să vă recomand- a grăit marea cunoscătoare.

Discuţie intensă azi în autobuz. Un moş spre mine:
- Ai să-nţelegi tu când vei fi mamă . . ..ăăă. . . ă, da, mamă, că tată nu ai cum să fii!

Vreau să îţi spun că toţi suferim. Da, da, suferim de singurătate şi nu e unul care să scape de boala asta nenorocită.
Problema e că ne închidem în noi ca să . . . ca să suferim mai bine, să fim singuri cu noi. La naiba! De ce? Doar suntem singuri oricum, într-un fel sau altu’.
Unu’ spune că e singur în pat . . . Altu’ că e singur în cameră . . . Mai există şi vreunul de e singur la părinţi . . . singur pe lume, singur mereu, peste tot. Toţi suntem singuri, doar că unii nu vor să o accepte, sau alţii sunt, pur şi simplu, mult prea naivi.

De ce îţi vorbesc despre asta? Eh, na! Toţi vorbim despre singurătate. Probleme au existat dintotdeauna , noi doar le-am descoperit şi acum abia ne lovim de ele . . . Read the rest of this entry »

De când mă ştiu, de când am fost capabilă să conştientizez ce mişcă în juru-mi, am avut o pasiune pentru ziua de Florii.

Nu e vreun motiv ascuns, doar că îmi pare o zi revigorantă, energică, plină de voioşie.
La mulţi ani, florilor, să nu vă ofliliţi! Să sperăm că ziua de mâine va fi plăcută pentru fiecare dintre noi, indiferent că purtăm nume de floare sau nu!
Nu o să ajung pe blog, fapt pentru care vă spun de pe acum SĂNĂTATE ŞI VIRUTUTE, TATĂ!

Timpul este atât de cinic şi de rapid în mişcări . . .
De ce nu stă în loc atunci când îi cer? E imposibil? Dacă ar vrea să mă ajute, mi-ar face o favoare atunci când îi cer. Dar eu păstrez favoarea pentru . . . momentul potrivit (ştiu eu care este acela).

Timpul ăsta s-a dovedit a fi asemenea focului. Arde chiar şi ultima bucăţică a sufletului atunci când are ocazia, dar te şi ridică în al nouălea cer cu o simplă bătaie de vânt şi mişcare de degete.
Timpul este un tâlhar dezgustător care fură şi ultimul strop de fericire, dar se îndură cu ceva timp întârziere să aştearnă voalul de împlinire asupra vieţii tale.
Read the rest of this entry »