Albă ca Zăpada- pură şi nevinovată ca întotdeauna.
Există vreo persoană care să nu fi citit povestea fetei cu părul negru ca abanosul?
Măcar de auzit de imposibil să nu fi auzit..
În orice caz, povestea asta o auzisem în vreo 3 variante când eram mică, de-asta m-am hotărât să iau cărticica şi să aflu singură cum stă treaba. Am şi uitat, uit foarte repede ce citesc, de la o vreme. Oricum, nu contează.
Se pare că Rebeca hotărăşte să fure povestea domnişoarei Albă ca Zăpada şi să o transforme în propria-i “nebunie”.
Mărturisiri şi izbucniri de moment, claritate lipicioasă insinuată în materialitatea iubirii, cuvinte ce curg printre degete tremurătoare, alb pe negru, negru pe alb.
Sper ca asta a fost şi ultima dată când am picat în plasa unui articol despre marea în splendoarea ei, sincer o spun …
Mi-a plăcut la nebunie acest articol, e vorba şi de Nichita Stănescu, acest mare poet despre care vă tot vorbesc de câteva zile încoace. Frumos, cuvinte atât de simple te infioară într-un moment de slăbiciune/ melancolie …
“Mă gândeam la tine .. şi cât timp a trecut … şi apoi am căzut într-o visare empirică şi plină de noi” - mărturiseşte un suflet. Ciudat, *continuare*



