Sufletul- criminal nepedepsit (capitolul I)
(…) sfârşit de primăvară … noapte ploioasă de mai.
Picuri de apă curgeau abundent din înaltul cerului, loveau fără milă umbrele jucăuşe ce se perindau de-a lungul unor străzi de cartiere mărginaşe.
Deşi era seară, trecut de orele 21.00, copii se jucau în ploaie. Era, într-adevăr, o plăcere de neimaginat să alerge desculţi pe asfaltul scăldat de apa ce se revărsa fără cea mai mică reţinere.
Pe cealaltă parte, oameni care terminaseră munca se îndreptau cu paşi repezi, grăbiţi probabil de ploaia abundentă, către localul din capătul străzii- Passion.
Passion era genul de local unde găseai ce îţi poftea inima: de la băuturi şi spectacole de dans, până la filme şi femei de noapte.
Vinerea era cea mai aglomerată zi, era şi ultima zi de muncă.
În acest stat există o lege care interzice locuitorilor să munească sâmbăta şi duminca . Perfect. O seară întreagă de petrecut în acest local precum într-o grotă a Paradisului.
- Se pare că vom avea o seară mai aglomerată decât de obicei, Iulia!
- Da, e ciudat. Adică, nu reuşesc să înţeleg oamenii ăştia. În loc să se odihnească în patul lor după o săptămână lucrătoare, vin aici ca muştele.
- Eh, interesul meu ca patron este să îmi fac vânzare, este treaba lor. Profităm şi noi atât cât se poate.
- Domnule Anghel, sunteţi o figură. Eu merg să mă ocup de clienţi.
- Fii drăguţă, ca întotdeauna, Iulia!
Iulia era abia o domnişoară de 20 de ani, lucra de 4 luni pe post de chelneriţă şi ajutor de barman. Era pe placul tuturor, indiferent că era vorba de colegi de muncă, şefi, clienţi, colegi de facultate. Ştia să se facă apreciată, dar şi respectată, lucru pe care nu oricine îl reuşeşte. Mulţi bărbaţi care trecuseră prin acest local au încercat să „o agaţe”, dar nici nu s-a pus problema, ea are o mentalitate ciudată- după cum a spus chiar ea. Îi plăcea să creadă că totul e frumos, dar nu era atât de redusă încât să nu realizeze când cineva o privea ca pe o distracţie.
- Bună seara domnişoară! Este prima dată când intru în acest local, am auzit că se caută dansatori pentru zile de luni, joi şi vineri.
- Ah, bună seara, Iulia mă numesc. Da, căutăm dansatori, dar trebuie să veniţi cu o fată, îmi pare rău, altfel nu vă putem angaja.
- Am înţeles! Aş putea, totuşi, să discut câteva minute cu domnul patron?
- Luaţi un loc, va veni dânsul imediat!
- Mulţumesc frumos, am să aştept.
Passion era acum asemenea unui părculeţ pentru copii- plin ochi.
- Bună seara, sunt domnul Anghel, deţinătorul acestui colţ de Rai, spuse el râzând.
Tânărul se ridică de pe scaun şi se prezintă
- Îmi pare bine să vă cunosc, bună seara. Mă numesc Andrei Pascu şi am venit ..
- Pentru a face rost de o slujbă, pe post de dansator .
- Dansator profesionist! Da . . . Cam aşa!
- Luaţi loc, vă rog. Dar cum se face că tocmai dumneavoastră, un dansator profesionist, aţi venit la mine să îmi cereţi de lucru?
- Am avut o problemă de sănătate, vreau să spun că au intervenit o serie de impedimente în cariera mea de dansator, fapt pentru care am fost nevoit să iau o pauză. Apoi nu m-au mai primit la postul de televiziune.
- A, da, de acolo vă ştiam. De la postul de televiziune local, nu?
- Da, am lucrat un timp acolo.
- Acum înţeleg de ce îmi păreaţi cunoscut. Mă bucur foarte mult că aţi venit tocmai la noi, dar este nevoie să veniţi cu o parteneră, altfel nu vă putem angaja.
- Mi-a spus şi domnişoara mai devreme, am priceput, voi veni luni seara cu cineva. Este bine aşa?
- Este perfect. Atunci, nu mai este nimic de spus, veniţi luni seara şi discutăm atunci şi despre salariile dumneavoastră şi condiţiile de lucru, acum am ceva treabă, altfel aş mai fi stat cu dumneavoastră.
- Înţeleg, însă … îndrăznesc, totuşi, să vă cer o favoare. Sper să nu vă deranjeze!
- Să auzim!
- Se poate, totuşi, să fac un număr scurt în seara asta? Solo? Doar aşa … de încălzire, vedem, cu ocazia aceasta, şi cum reacţionează clienţii.
- Nu ştiu ce să zic, nu mi se pare prudent. Mă gândeam să fie o surpriză, adică …
- Vă rog frumos, un număr scurt! insistă Andrei, fără a ştii nici măcal el însuşi de ce este atât de înverşunat.
- Avem deja programul stabilit pentru seara aceasta, veniţi luni cu partenera şi promit că vom discura atunci. Ne-am înţeles?
- Da, domnule Anghel. Vă mulţumesc frumos pentru timpul acordat.
- Cu toată plăcerea, tinere!
Andrei pleacă păstrând dorinţa de a fi dansat … Însă el nu este genul de om care să se supere din atâta lucru. Când nu se poate, nu se poate. El era abia un tânăr plin de viaţă, cu speranţa şi dorinţa de afirmare, cu ţeluri pe care nici nu se gândea să nu le atingă, doar că trebuia să meargă treptat, treptat pe scara vieţii . . .
Oraşul părea mort, era o linişte tulburătoare.
Acum se îndreaptă spre centru, alearga precum un nebun prin ploaie.
Am uitat cumva să vă spun numele oraşului în care se petrecea acţiunea?
Nu, nu am uitat, doar că nu are nici cea mai mică importanţă; în schimb, restul . . . cu cât e mai important, cu atât devine mai greu de aflat!
Poţi citi şi astea:
Tags: a iubi, dans, fantezia pură, idei, îmi place, pasiune, poveste, sentiment
Loading ...
May 4th, 2008 at 9:33
Imi placu, acum sunt curios
May 4th, 2008 at 10:35
Frumos inceput,m-ai facut si pe mine curioasa..O mica precizare (sper ca nu te superi)..treci de la prezent la trecut si invers..si pare putin ciudat
May 4th, 2008 at 10:45
@ Alexandra: mulţumesc
Nu mă supăr pentru precizare, e un fel de tic al meu. O să încerc să îl controlez pentru a nu deveni enervant sau chiar inestetic.
May 4th, 2008 at 11:30
Inceputul suna bine…