În viaţă doar moartea nu are cale de intors!

Petrecem o mare parte a vieţii lamentându-ne ba de una, ba de alta, că nimic nu ne iese bine. Uneori pare că ne-am pune ambiţia pentru a vedea numai partea goală a paharului. Atunci când ceva merge prost, când nu iese cum ne-am fi aşteptat, e clar că dăm vina pe o soartă crudă, pe un ghinion care ne urmăreşte pretutindeni. După cum amintea şi Drojdie mai demult, omul nu îşi asumă consecinţa propriilor fapte. Când merg lucrurile bine, e meritul nostru, bineînţeles, dar când se strică ceva . . . e exact cum spune Teo aici.

Ştii care-i marele păcat? Acela că noi nu ştim să luptăm pentru ceea ce ne dorim, nu atingem visul nici măcar cu buricul degetului, nu mergem până în pânzele albe. Şi asta pentru că ne orientăm spre părţile negative, şi facem tâmpenia asta, deşi uneori avem impresia că ne-am spetit luptând pentru a ajunge în punctul X. Deşi sună aiurea, sunt atâta lucruri pentru care merită să trăieşti, să te bucuri, să zâmbeşti, iar noi nu le luăm în considerare. Şi uite aşa, mai pierdem o bilă . . .

Poftim exemplu de lucruri pentru care viaţa merită să o trăim:

  • familia
  • distracţia cu prietenii sau cu “prietenii”- în sine, tot distacţie rămâne, contează ca tu să te simţi bine
  • locuri frumoase de vizitat, atât în ţară, cât pe întregul glob pământesc
  • micile bucurii de moment
  • chicotelile cu tovarăşii
  • emoţia aşteptării şi fericirea finală
  • petrecerile de revelion, de zile onomastice, dar mai ales, petrecerile fără motiv
  • călătorii secrete şi spontane
  • glumele în gaşcă
  • muzica- în toatăăăă splendoarea ei
  • malul mării
  • iubirea- care vine şi trece, care este urmată mereu de una nouă

Avem şi câteva lucruri pentru care unele persoane consideră că viaţa nu merită să fie trăită aka life sucks:

  • decepţiile amoroase- god, damn it! Trec şi astea, ca orice alt lucru în viaţă. În plus, vor fi compensate pe altă parte, stai liniştit/ă!
  • oamenii care te dezamăgesc- din aştia găseşti mereu, dar, oricât de greu îţi vine a crede, există şi persoane care merită deranju’, care valorează mult mai mult decât orice lăbar de la colţ de stradă. Orice persoană din viaţa ta te va dezamăgi la un moment dat, cu sau fără intenţie, iar în categoria asta intră mai ales persoanele la care ţii mai mult.
  • lipsa de bani- ăştia se fac dacă vrei, dacă ai ambiţie. Mă rog, replica asta mergea mai acum ceva timp, dar având în vedere halu’ în care se găseşte lumea din ziua de azi, nu mai pică atât de uşor. În orice caz, nu e sfârşitu’, ne ridicăm cu toţii într-un fel sau altul.
  • moartea unei persoane dragi, apropiate- este cea mai dură întâmplare la care ne supune viaţa, dar nu este imposibil de depăşit. E adevărat că nu putem compensa pierderea cuiva, dar nici faptu’ că ne lăsăm doborâţi de circumstanţe nu ne ajută pe noi cu nimic, nici nu va readuce persoana respectivă înapoi, o ştim bine . . .
  • PROBLEMELE DE SĂNĂTATE- dacă au rezolvare, să zicem DOAMNE AJUTĂ. În celălalt caz, nu avem decât să ne resemnăm. Acesta este încă un un motiv care susţine ideea principală: VIAŢA MERITĂ TRĂITĂ!

Din păcate sunt atâtea categorii de oameni, dintre care:

  1. cei care au de toate şi au, totuşi, impresia că le lipsesc aşa de multe
  2. cei care au bogăţii materiale, dar spiritualmente sunt săraci cu duhul
  3. cei care au atâtea lipsuri, dar le place să creadă că au totul şi emană fericire
  4. cei care nu au decât iluzii

Nu există, însă, oameni care să nu aibă chiar nimic. Material sau spiritual, poate chiar amandouă, mult sau puţin, orice om are, nu este gol, nu este sărac, doar că nu ştie să aprecieze şi vrea mereu mai mult.

Pentru întreaga lume urez acum, în săptămâna SĂRBĂTORILOR PASCALE, să aveţi pe durata întregii vieţi câte puţin din fiecare:
poftă de viaţă, zâmbet, energie, optimism, prietenie, dragoste, bunătate, noroc, ambiţie, melancolie, umanism, impuls, vis, capacitate de a trece peste orice nebunie.

Bucură-te de orice clipă, orice persoană . . . de orice!

pofta de viata

În viaţă, moartea este singura întâmplare urâtă!

În strânsă legătură, mai găsiţi în meniu:

Tags: , , , , , ,

Leave a Reply