Reascultând asta . . .
- Da’ cine are inimă?
- Noi, oamenii . . .

OARE?
Cred că momentele prin care treci în viaţa de împart aşa:

• cele în care (re)acţionezi conform raţunii, fără a ţine cont de inimă
• cele în care (re)acţionezi lăsându-te purtat de val
• cele în care doar (re)acţionezi (indiferent ce implică chestia asta)

Cred că de cele mai multe ori acţionăm ca nişte roboţi cu inimă. În ce sens? . . . Asculţi inima, dar acţionezi cu tărtăcuţa . . .

În fine. Vroiam să ajung la întrebarea: există printre voi persoane care şi-au dorit până acum să nu fie oameni? Cred că e cam greu să mă fac înţeleasă, am o mică mare problemă în ultimul timp, nu prea reuşesc să exprim ce vreau şi cum vreau, dar nu asta contează.

Eu mi-am dorit când eram mai micuţă să fiu un bibelou . . . îmi plăcea să analizez . . . şi aş fi vrut să o fac fără a fi observată, fără a fi prezentă pentru persoana respectivă, pentru a putea afla mai multe despre personalitatea cuiva. Ar fi un joc interesant . . . Bine, în ziua de azi există atâtea posibilităţi de a afla lucrurile, încât “visul” meu din copilărie nu şi-ar avea rostu’. Da’ căcat, toţi stăm cu gandul la imbecilităţi, iar astea sunt singurele lucruri care ne scot din rutină, plictiseală, gânduri morbide şi alte prostii.

Ar fi frumos să fii un obiect şi să nu ai inimă, să nu simţi, pur şi simplu. Nu aş putea trăi aşa dar mi-aş dori să o pot face , însă pentru o zi, sau cel puţin o oră, aspir la asemenea idioţenii. . .
Actualmente, aş vrea să fiu ori un vultur, ori un pian . . . Nu mai contează motivele. . .

Life ain’t always what it seems to be (Puff Daddy- I’ll be missing you)
Să nu crezi niciodată ce auzi, sau ce vezi. Citeşte în persoana respectivă şi în sufletul ei, mai ales dacă aveţi o relaţie strânsă de ceva timp bun (indiferent că este relaţie de prietenie sau de orice alt gen). . .
Cred că avea dreptate cine spunea că dacă o persoană te cunoaşte îndeajuns ar trebui să ştie că minţi chiar şi atunci când faci tot posibilul să nu arăţi, ar trebui să îşi dea seama că plângi, chiar dacă vă desparte un amărât de telefon, ar trebui să te cunoască . .

Ai depăşit vreodată barierele fizice? Ai reuşit să te înţelegi cu anumite persoane doar prin semne, sau prin anumite onomatopee? Prin limbajul corpului de care nu aveaţi habar vreunul din voi?

Ţi s-a întâmplat vreodată să îţi doreşti ceva fără să cunoşti motivul? Eh, ba bine că nu! Normal! Îmi vine greu să cred că există persoane care chiar nu au păţiţ chestia asta . . . Dar or fi şi par eu aia ciudată ca întotdeauna.

Ai observat cât de enervante pot deveni unele întrebări la care ştii răspunsul, însă nu vrei să îl accepţi? Să nu mai vorbim de cazuri în care rămâi doar cu întrebarea şi cu aşteptarea . . .
Îţi place să îţi răspunzi singur/ă la întrebări? Mie da! Fără un motiv anume . . . Doar îmi place. Chiar îmi conferă o anume siguranţă, chiar dacă apoi cer sau nu şi opinia unei persoane pe care o consider în masură să îmi răspundă.

Te-ai certat cu părinţii tăi atât de rău în care să spui un lucru care, în mod normal, l-ai fi ţinut în tine pentru că ştiai că e dureros? I DID IT! E frustrant, cel puţin pentru mine, depinde şi cum îţi apreciezi părinţii, depinde de multe, aşa cum viaţa depinde de gândire, de personalitate, de modul în care ne descurcăm, etc etc etc

Nu ţi s-a întâmplat niciodată să acţionezi instinctiv? Mie da! Şi uneori am regretat, alteori nu . . . Dar nu contează! La asta se rezumă viaţa. Eu, însă, mă gândesc la ziua de mâine: iar am latină . . . Devine un calvar! Un calvar amuzant uneori, paradoxal!

Problema noastră e că ne chinuim cu întrebări aiurea de multe ori, întrebări care au răspunsuri clare, dar nu le vedem noi, din cauza nasului. Uneori ne frământăm pentru căcaturi, şi ştim asta, dar continuăm să o facem. Tot de atâtea ori pierdem timpul cu vorbe şi uităm să mai punem în practică ce spunem . . .
De nenumărate ori pierdem ocazii importante din orgoliu, apoi regretăm, apoi regretă alţii, apoi viaţa aduce altceva pentru fiecare. De multe ori regretăm lucruri nesemnificative, la fel şi cu persoanele . . . sau ne dăm cumva seama că, de fapt, au contat? Asta doar propriul suflet o poate ştii!
De atâtea ori am zis că închid blogul, şi tot de atâtea ori m-am întors la el . . . Au fost destul de multe zile în care am avut de învăţat, iar eu am stat să înşir gânduri, pe blog, sau pe foi ca acum. . .

Sunt atâtea pauze la şcoală pe care aş putea să le pierd în orice alt mod, însă eu stau ca nenorocita cu Adi şi Marius şi rupem sunetele, descleştăm versurile, pătăm foile cu ajutorul cuvintelor . . .

POATE TÂMPENIILE ASTEA DAU FARMEC VIEŢII NOASTRE PLICTISITOARE!

. . . . . . .

În strânsă legătură, mai găsiţi în meniu:

• Copil dezechilibrat
• Lecţii de viaţă
• Cum stăm cu prostia?
• Ce alegem?
• Cu toţii iubim, fiecare în felul nostru
• Dor (EL şi EA)
• DRAGOSTE- A IUBI- TO LOVE- AIMER

Tags: aş vrea, dorinţe, eQuilibru, idei, motive, nebunie, sentiment, ştie Oana, viaţă

This entry was posted on Monday, March 31st, 2008 at 10:23 and is filed under ştie Oana. You can leave a response, or trackback from your own site.