Una veche mai jos, triplu p (perfect pentru prezent)

Însăţi iubirea e devoratoare, sadică, morbidă, degenerând în blestem, neclintirea naşte imagini suprarealiste. Fiinţa mea este un laborator intim de experienţe senzitive si sufleteşti, în încercarea de a găsi, în strafunduri, viziuni vrajitoreşti. . .
Îţi simt atingerea indiferent unde te afli, îţi simt răsuflarea deşi nu eşti aici, trupul tau rece îmi cheamă privirea, dar ochii mei ar vrea altceva. Ar vrea energia de altădată şi mângâierea fină, caldă, fără pretenţii. . .

Aşteptând ce nu se mai aşteaptă, iubind ce nu se mai iubeşte, cuget în întunericul funebru. . . aştept să apari. . . valuri de dubii mă inundă. . . dar, parcă te zăresc de printre colţuri. Ah, nu, era doar doar îngerul care îmi spune să mă trezesc la realitate.
Dar eu refuz!

Există atâta lucruri în viaţă de care nu te convingi nici atunci când ai parte de ele. Există situaţii când preferi ca realitatea să devină cel mai “dulce coşmar“, oricât de paradoxal vă pare.
Dacă eşti nemulţumit de ce ai, cu siguranţă eşti nemulţumit şi de ce nu ai, căci îl vei avea şi va deveni asemenea precedentului. E o nebunie totală, un dezastru, un haos, e cel mai mare căcat de care putem avea uneori parte.
Şi problema e că nu ne înţelegem noi înşine, deci nu putem pretinde să o facă alţii . . . Ciudată nebunie!

E magică atmosfera! Păcat că nu este în sensul bun . . . Perfect! Perfect morbid şi imperfect în acelaşi timp din celelalte puncte de vedere.
Cum rămâne cu masca aceea pe care trebuie să o dau jos? Mă ajuţi tu? Haha, nu mă poate ajuta nimeni, nimeni, nimeni . . .

Tags: ciudăţenie, eQuilibru, lumea de azi, nebunie, nemulţumire, Refuz realitatea, sentiment, viaţă

This entry was posted on Saturday, March 29th, 2008 at 10:54 and is filed under ştie Oana. You can leave a response, or trackback from your own site.