Povestea ei! Muzicalitatea sentimentelor
PLAY!!!!
Deşi era abia o copilă, trecuse prin destul de multe situaţii dificile, unele chiar critice, pentru a îşi permite încă luxul a de mai fi imatură.
Da, ea, fata dură, fata care părea să treacă peste orice hop cu fruntea sus, cea care nu ţipa niciodată de durere, pentru că nu o simţea. . . ea! Cea pe care toţi o credeau insensibilă şi indiferentă.
Crescuse cu muzica în casă, în minte, în suflet şi era unul dintre puţinele lucruri pe care nu le refuza, indiferent de starea de spirit, de ora din zi sau din noapte. Era mai mult decât un hobby ori o plăcere, era, în fond, alinarea sufletului prins în lăcaşul şarpelui veninos, gata să taie răsuflarea în orice moment, atunci când te aştepţi mai puţin, când totul pare minunat. . .
Nu avea curaj să cânte în faţa cuiva, exersase atâta timp, cânta în cameră, în faţa oglinzii, ici colo, dar când era momentul să cânte cuiva se fâstâcea, nu mai putea duce la capăt ceea ce începuse, vocea îi tremura îngrozitor. . .
Şi cu toate astea, şi-a făcut curaj şi a cântat unui necunoscut , care se pricepea însă, doar câteva versuri; aştepta acum părerea!
“Partea bună e că ţii tempou’, partea rea e că pierzi silabele la sfârşit, pentru că nu eşti atentă şi te pregăteşti pentru versul următor. În plus, mai ai de lucrat, căci melodia nu se cântă aşa” şi începe el să îi arate ce şi cum.
“În concluzie, sunt praf”, gândeşte ea. “Rahat, nu are nici un rost! Ştiam eu că nu trebuie să încerc.”
Era mult prea sensibilă pentru a fi lovită atât de brusc când era la un pas de a-şi da drumul. “Îmi spunea un adevăr, nu ar trebui să fiu atât de proastă.” Practic, se pierduse în ea, căci nu mai ştia cum să reacţioneze.
Lumina nopţii se amestecă cu lumina lămpii ca două priviri de copii care nu s-au cunoscut încă , acum rămăseseră clipele împrăştiate ca nişte cristale amare pe talerul de argint al trecerii timpului şi clipele aşezate ca nişte boabe de grâu pe talerul de aur al adevăratei iubiri… Iubirea pentru muzică!
Ochii izgoneau parcă în dizgraţie lacrimile, ce îşi făceau locşor pe caietul cu versuri, înregunând tot mai mult şi mai mult descifrarea cuvintelor scrise la lumina lămpii.
Îngerul şi-a făcut din durere o haină pe care-a-mbrăcat-o peste aripi, ascunzându-le. Aş vrea să nu poţi să mă inţelegi!
O lumânare peste care a suflat vântul o clipă înainte de a se stinge singură nu-nsemna nimic, căci sufletul îi era încă trist, confuz, practic absent.
O zi insorită pentru o durere de înger chiar dacă i-au şi îngheţat puţin vârfurile îndepărtate ale aripilor. . .
___
Şi tu crezi că îngerii sunt nişte oameni morţi!? Şi nu invers: Că oamenii sunt de fapt nişte îngeri morţi !?
Din seva durerii se vor adăpa şopârlele şi vor muri, căci nimeni nu va putea vreodată să înţeleagă o situaţie fără a fi trecut prin ea, şi nimeni nu va putea explica în cuvinte ceea ce nu poate fi înţeles.
Poţi citi şi astea:
Tags: a iubi, ciudăţenie, eQuilibru, eu, idei, lumea de azi, muzică, poveste, ştie Oana
Loading ...
March 6th, 2008 at 7:59
Foarte frumos
Agent 47 a postat ultima data: Heute
March 6th, 2008 at 8:29
“Urmeaza-ti visul, sau visul te va urmari toata viata”
Din greseli invatam. Nimeni nu s-a nascut invatat si probabil ca de-aia traim: ca sa invatam!
RaPeRbOy a postat ultima data: Cum stam cu invidia?
March 6th, 2008 at 9:13
e prea uşor de zis ca să fie aşa de uşor de pus în practică.
Poate e mai greu să înţeleagp cineva la ce ma refer în momentul de faţă….