Îmi place. . . (part II)
Am mai vorbit despre mine în diferite ocazii.
Îmi place să las totul pe ultima sută de metrii. . . ba nu! . .de centimentrii!
Eu parcă nu mă simt bine dacă nu intru în criză de timp. . . Hai să nu zic chiar aşa, dar oricum e un obicei prost, însă nu cred că am să mă dezvăţ vreodată.
Vorbeam cu alleks despre un concurs/o campanie antidrog, la care participăm amândoi, şi el îmi povesti că s-a înscris, eu încă nu am facut-o. Mai e timp, dar să vedem de nu m-oi înscrie cu 2-3 zile înainte de termenul limită.
Când trebuia să dau capacitatea la fel am făcut. Reunosc că nu m-am strofocat prea tare, dar nu contează asta, ideea e că am lăsat multe pe ultima săptămână. . .
Acum încerc să fac multe chestii simultan, sunt implicată în câteva proiecte, cu privire la care ştiu sigur ce voi face: le voi rezolva cu foarte puţin timp înainte să trebuiască să le predau.
Ce obicei prost am!
Hai să zicem că obiceiu’ ăsta al meu prost devine unul bun în alt context, atunci când implică puţin mister, când provoacă nesiguranţă în jur, când dă o notă de mister. . bine, devine plăcut pentru mine, că de-asta am reputaţie de fată cu inimă de gheaţă, de insensibilă, etc.
Îmi place să provoc nesiguranţă, dacă tot veni vorba despre asta. . .nu ştiu de ce. Îmi place să fie incertitudine pe ici pe colo.
Pe de altă parte îmi plac lucrurile clare, ştiu, mă contrazic singurică! Eh, doar de asta iubiţi voi fetele/ femeile!
Îmi place omu’ care se fâstaceşte de emoţie.
Îmi place să mă plimb de nebună, am mai zis-o, o repet!
Îmi place să mănânc multe fructe, aproape toate fructele îmi plac. Sunt sănătoase, şi avanâd în vedere faptu’ că eu nu mă alimentez coresponzător, măcar cu ăstea să trăiesc, nu?
Încă mai sunt lucruri care îmi plac, dar mi-e tare somn. . .
______________________
Totuşi, mai ţii minte asta?
Îţi place la mine faptul că:
+ nu pun bază în prima impresie
+ n-am stare şi îmi place să te tachinez
+ sunt cea mai sublimă formă a omului nenorocit
+ îmi place să mă contrazic, dar mai ales să te contrazic
+ nu sunt aşa insensibilă, precum par
+ îţi zic două şi-ţi iau tot cheful
+ par simplă, dar sunt exagerat de complicată
+ găsesc mereu ceva care să îmi servească drept sursă de inspiraţie
+ nu caut absolutul, ci doar acel X frumos şi pur
+ vreau să te văd zâmbind în preajma mea
+ am numai idei confuze dupa ora 21.00
+ uneori iau supradoze de râs
+ aberez şi te dezarmez
+ am darul de a te aduce la vorba mea
+ iubesc arta şi inocenţa
+ nu mă interesează dacă ai sau nu rabdare cu tine, atâta timp cât am eu
+ iubesc copilul din tine
+ nu încerc să îţi fac pe plac, ci doar să fac lucrurile bine
+ nu e zi să nu o fac de oaie
+ simt muzica
+ am realizat demult că zâmbetul e singura aparenţă ce te poate ridica
+ reprezint acea amintire indelebilă
+ te fac să îmi înţelegi tăcerea
+ aud sunetul mării doar în vis; totuşi trăiesc momentul
+ îmi place checul şi nu cozonacul
+ îmi lipesc abţibilde pe faţă şi desenez un zâmbet pe faţa ta
+ neştiinţa ta devine mereu atuul meu
+ îmi plac lucrurile patetice, precum şi cele învechite
+ încă revăd STEP UP
+ te surprind chiar şi cu *aparenta* rutină
+ îmi place misterul, dar nu mă omor după surprize.
______________________________________________________________________________________





February 16th, 2008 at 2:34
Stii tu, cand faci ceva in criza de timp, parca faci mai bine. Mie cel putin imi ies toate mai bine atunci cand ma grabesc, pentru ca atentia se concentreza numai la acel lucru, nu ma mai gandesc la altceva…
RaPeRbOy a postat ultima data: Femeie+masina=sex
February 16th, 2008 at 9:46
oh, da. si mai ales cand esti nevoit sa faci multitasking
Gabi a postat ultima data: Uniunea nedemocrată?