„Pe atunci spiritul Crăciunului îţi umplea sufletul de linişte sufletească, de bucurie şi bunătate, de milostenie. Era o perioadă care ne făcea pe toţi mai frumoşi pe interior, dar şi pe exterior, zâmbetul se cuibărea pe chipul fiecăruia dintre noi, ne simţeam împăcaţi sufleteşte când făceam o faptă bună, îl simţeam pe Domnul cu noi. . . Erau alte vremuri. Tare aş vrea să fi trăit şi tu pe atunci, fata mamii, căci tare mult s-a schimbat lumea asta între timp, cu sentimente cu tot. Mă rog la Dumnezeu să mă ţină lângă tine încă mult timp de aici încolo, să fim amândouă sănătoase, să îţi găseşti un drum bun în viaţă. Sunt mulţumită şi am speranţă pentru că ştiu că nu avem suflet rău, iar El o ştie cel mai bine.”- cam astea fuseseră vorbele mamei în timp ce copilul pe care îl iubea atât de mult, Iulia, se cuibărise în pătuţul său.
- Mami, dar tati ştie că e Crăciunul?
- Cum să nu ştie, puiu meu? El este mereu atent de sărbători, aşa cum este şi în sufletele noastre. El ne iubeşte şi va continua să o facă.

Fata se întristă.
- Mami, pot să îmi pun o dorinţă acum, în Ajunul Crăciunului?
- Cum să nu? Este cel mai bun moment pentru a te ruga la Dumnezeu. Dacă pui suflet, El va avea grijă de ceea ce îţi doreşti.

Iulia puse capul pe pernă, închise ochişorii, iar mama pierdu privirea sublimă a copilei. În foarte scurt timp, femeia adoarme cu fetiţa în braţe, Iulia, însă, nu făcuse asta. Cu ochii închişi, dar cu sufletul deschis, ea îşi punea singura şi cea mai arzătoare dorinţă: Îngeraş păzitor, tu, care îmi porţi de grijă precum mama şi îmi vrei binele mereu, vorbeşte tu cu Doamne- Doamne şi spune-i că îl rog eu mult, mult de tot să îi dea drumul lui tati de acolo, să vină să mă ţină şi pe mine iarăşi în braţe şi să îmi spună că pe mine mă iubeşte cel mai mult în lumea asta mare. . . Atât vreau pot avea un Crăciun de neuitat. . . Din suflet te rog, îngeraş!

Adoarme cu gândul la persoana care a iubit-o atât de mult, pe care ea a considerat-o model şi a iubit-o la rândul ei. Primele raze ale dimineţii îşi fac apariţia, alungă somnul fetei, care observă şi se miră că mama încă dormea.
Iulia se simţea dezamăgită, se aşteptase ca îngeraşul să i-l aducă pe tati în vis, dar, uite că, nu toate dorinţele din perioada sărbătorilor se îndeplinesc.

„Cui îi arde de cadouri? Ah, şi bradul ăsta e aşa urât parcă ar fi fost împodobit în scârbă”- gândi Iulia aflată în sufragerie, furioasă că lucrurile nu fuseseră aşa cum se aşteptase ea. . . Se apropie de cadouri, vroia să le arunce, le luă în braţe şi se îndreptă spre uşă. . . dar se împiedică în papucei şi căzu, cadourile se împraştiară, unele se desfăcură, mama veni şi ea, trezită de zgomot, iar Iulia zări un tablou mare pe care fusese pictat portretul tatălui său.
Mama rămase uimită, cadoul nu fusese pus de ea. Iulia nu avea decat o amintire vizuală a celui care îi era tată, de aceea entuziasmată de prima surpriză, începu să răscolească printre celelalte cutii şi plăsuţe. Mama era încă şocată. . . Celelalte lucruri primite au fost şi ele speciale, însă erau cadouri materiale, ceea ce pe fetiţă nu o interesa.

În timp ce mama îi agăţa tabloul în cameră cu lacrimi în ochi, Iulia aruncă privirea spre fereastră, privi cerul
şi spuse: Tati, te iubesc, şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că te-a adus înapoi şi mi-a daruit ceea ce am crezut că nu voi mai putea avea niciodata! Crăciun Fericit, tati! . . . şi se duse la mama, apoi o îmbrăţişă. . .

Trimite şi tu O POVESTE DE CRĂCIUN celor de la bookblog.ro şi SURPRIZA DE CRĂCIUN poate fi pentru tine.

În strânsă legătură, mai găsiţi în meniu:

• Prietenie - prieteni- există?
• Sufletul- criminal nepedepsit (capitolul I)
• Let my tell you
• Scriitori preferaţi
• Avem nevoie de. . .
• Sâmbătă, 1 Martie, poveste de primăvară!
• La mulţi ani de Dragobete!

Tags: a iubi, idei, îmi place

This entry was posted on Saturday, December 22nd, 2007 at 10:24 and is filed under ştie Oana. You can leave a response, or trackback from your own site.