__El era un băiat de vreo 22 de ani, care nu avea un scop definit în viaţă. Îi plăcea muzica, lucra într-un cafe-bar, ca solist şi chitarist al trupei. “Android” se numea localul- deloc sugestiv. Însă atmosfera era surprinzător de plăcută, caldă, cei care veniseră o dată rămăseseră clienţi fideli. Veneau mereu aceiaşi oameni. Într-o seară o domnişoară intrase să îl caute pe patron. Era grăbită, trecuse fără să dea atenţie la ce era în jurul ei, merse direct la ţintă, la cel cu care avea de discutat.
__El, insă, o observase, şi ar fi vrut să se oprească din cântat, să meargă sa îi vorbească, să îi analizeze în linişte chipul, în singurătate, departe de agitaţia din local.
Imposibil! Fata a plecat in 10 minute. Atât a durat “fericirea”. Nu a mai văzut-o de atunci, nu a auzit nimic despre ea, nu ştia el nimic, nici măcar numele-i.
__Au tecut 3 ani, iar el încă se gândea la ea, la mersul ei grăbit şi la obrajii roşii, ingheţaţi. Nu putea să priceapă cum de nu s-a interesat de ea până atunci. Poate, în fond, aşteptase să se întâmple ca în poveşti: ea să se întoarcă, să il observe, să se îndragostească şi finalul să fie unul fericit. Până acum părea să fie exact opusul. . .
__Viaţa lui fusese una nu tocmai grea, părinţii avuseseră o poziţie socială destul de bună, cu toate aceste el nu avusese decât o prietenă până acum, relaţia se terminase pentru că ea plecase la studii în străinătate. El nu avea încredere în fete, de-aia Read the rest of this entry »

Da, da, hai să fim cool, trendy, come on people, ridica-ţi mâinile şi cântaţi cu mineeeee! Daaa!
Toţi scriu despre cum a fost anul 2007, eh, uite că eu sunt dată dracu şi scriu ce îmi doresc de la 2008, numai aşa, de jmecheră.
De ce nu fac bilanţu? Pentru că nu aş găsi prea multe lucruri bune, am pierdut timp aiurea, mi-am irosit multe clipe libere.
De la anul care e la câteva ore de mine vreau:

• să îmi văd părinţii sănătoşi, să fiu şi eu sănătoasă
• să am linişte în casă
• să învăţ să nu mă mai strofoc pentru nimeni şi nimic, chiar nu se mai merită
• să dorm cât mai puţin, să am parte de cât mai multă Cola
• să te văd
• să ajung pe faleză
• să îţi şterg zâmbetul de pe buze, dacă mă enervezi şi dau în caterincă
• să am o vacanţă de vară de care să profit cu adevărat
• să învăţ pentru carnet
• să le meargă bine tuturor la bac, pentru că va fi cu adevărat un an dificil. (baftă!)

Mulţumesc, Cristi, pentru tot!
Tuturor, un An Nou, cu adevărat nou! Să nu mai avem parte de aceleaşi căcaturi ca anul acesta (să avem parte de altele mai noi).

“Copiii primesc de la 1 ianuarie o alocatie de stat de 32 de lei” aşa se spune. Magnific. Însă “acest drept urmează să fie plătit până la împlinirea vârstei de 18 ani şi nu până la finalizarea cursurilor unei şcoli, ca în prezent“. Eh, da-te-n morţii mătii, gândeşte Julie acum. Aprob cu doua degeţele.
Foarte drăguţ din partea lor ca acum, dupa ce ne-au dat o alocaţie aşa, din milă, să îi priveze pe mulţi dintre ei de la acest “gest măreţ de a fi adăugat câţiva lei”. Ăia care fac anul ăsta 18 ani, sau care deja au făcut, poa să rămână cu mâna în cur,nu? Sau acolo vă doare pe voi, aştia mari? Mă îndoiesc să vă doară, aşa cum mă îndoiesc să vă pese.
România în splendoarea ei. . .

În sfărşit pot afirma că sunt şi eu de acord cu presa. Da, femeia asta, Elodia, a devenit marca anului 2007, subiect de discuţie la lucru, în autobuz, la întâlnirea a două sau mai multe persoane, despre care eu spun că nu au o viaţă personală.
În orice caz, OTV-u a avut cel mai mult de câştigat.
Numele Elodiei, dar şi cel al lui Cioacă ajunseseră să fie amintite chiar şi în mijlocul străzii, găseai hi5 cu denumirea unuia dintre ei, id-uri, commentarii semnate astfel, unii îşi puneau numele la animalul de casă sau mai ştiu eu ce alte minunăţii s-au făcut şi nu am aflat.
S-au inventat prajiturile Elodia, bancuri cu Elodia, piesa folclorică dedicată acestei “dive”, coverul “Pentru Elodia” care a devenit un hit radiofonic, să nu mai vorbim de acel joc stupid.
Dispariţia faimoasei Elodia a devenit o telenovelă, urmărită de toţi handicapaţii, de retardaţii care nu au o viaţă personală şi au mult timp liber pe care vor să îl piardă cu cele mai insignificante rahaturi.

Sunt mâdră de mine că nu am urmărit seria acestor dosare XYZ, dar am găsit aici şi m-am amuzat teribil.

Îmi aminteam acum de câteva colege din clasă care se strigau Elodia şi Cioacă. Oare unii chiar nu îşi dau seama cât de penibili sunt? Să iei un căcat în gură şi să mori cu el aşa mi se pare o dovadă clară de prost-gust.

Încă una, la cererile unor persoane.
Da, aşa a ieşit prima, însă acum ceva mai altfel. Hai să vedem:
Fiecare vine cu un vers, dar şi primul cuvânt din versul următor, iar cel care se încumetă continuă versul plus un cuvânt din următorul, la rândul sau.
** Nu se mai acceptă versuri consecutive. Am spus: fiecare câte un vers.
** Nu se acceptă rimă albă.
** Nu se acceptă înjurături.
** De data aceasta rog seriozitate, în comparaţie cu ce am făcut atunci.
Ar suna cam aşa Read the rest of this entry »

Sex anytime, anywhere. Da, aşa se pare că au ajuns unii. Sau cel puţin gândul la aşa ceva devine obsesiv pentru unii.
Nu are de ce să te mire afirmaţia mea, odată ce domnul ne-a demonstrat că nu se mai putea abţine, cine ştie la ce se gândea săracul de s-a aprins aşa tare. Bunul simţ se pierde-n fum când vine vorba despre porn shit. Se pare că unii dintre ei chiar nu se pot controla! Lăbaru’ dracu’!
Uite aici ştire senzaţională. Păi cum să mă mai mir? Nu. . . Staţi liniştiţi, nu există nici cea mai mică urmă de surprindere pe chipul meu.
Da, jucării erotice, că nu prea mai există alte cadouri şi alte gânduri de Crăciun. Chiar mă gândeam că erai şi tu nefutut şi trebuia să te găseşti de Crăciun s-o faci.
Iauzi: Românii au uitat de clasicele globuri şi şi-au împodobit bradul cu ornamente erotice. Draguuuuţ. . .
Blogul cu sex la pătrat nu putea trece neobservat. Uite că şi aici se vorbeşte despre anumite obiecte sexuale, mai exact despre acesta, descoperit luna aceasta de fiinţa asta (link luat de pe blogul respectiv, să avem demonstraţia că s-a pus suflet în anumite articole, interes, căutări, chestii). Uite o frază de neuitat aici: Nu sunt o curva in sensul demitizarii cuvantului ,,curva’’. Pur si simplu ma fut. Ei, nu, dar cine a spus asta?
De altfel, Read the rest of this entry »

Ştiri care au devenit total neinteresante. Presa şi televiziunea caută să îşi facă audienţă din orice rahat.

• Nu înţeleg care e marele eveniment în faptul că a născut Andreea Marin. E prima femeie, sau prima vedetă, dacă vreţi să punem problema aşa, care face lucrul ăsta? N-aş prea crede! Au luat-o pe arătură urât de tot cu căcatu ăsta şi partea proastă e că avem încă parte de idioţi interesaţi de astfel de *ştiri bombă*.
  Ah, dar ce e luminiţa aceea de la capătul tunelului? Vai, întâlnire între cuscrii, nemaipomenit!

• Trebuia să fure şi el, săracul, că nu are taică-su bani. Eu zic să facem chetă pentru el. Oamenii care nu se mai satură, domne, şi te miri de ce suntem aşa sictiriţi: de retardaţi ce se dovedesc a fi unii.
• Unii mor de foame, frig şi altele, iar ei contruiesc hotel de cinci stele pentru căţei.
• Nu înţeleg de ce se mai miră. Asta nu mai e ştire de ultimă oră, e rutină.

Însăţi iubirea e devoratoare, sadică, morbidă, degenerând în blestem, neclintirea naşte imagini suprarealiste. Fiinţa mea este un laborator intim de experienţe senzitive si sufleteşti, în încercarea de a găsi, în strafunduri, viziuni vrajitoreşti. . .

Îţi simt atingerea indiferent unde te afli, îţi simt răsuflarea deşi nu eşti aici, trupul tau rece îmi cheamă privirea, dar ochii mei ar vrea altceva. Ar vrea energia de altădată şi mângâierea fină, caldă, fără pretenţii. . .
Nu, sufletul tău nu se lasă găsit, a fugit acolo sus, dar nu-i nimic, ne vom revedea cândva, iar atunci când se va întâmpla vom fi doar noi. . . în singurătatea noastră eternă, dar plăcută. . .
Un gând înecat în dorinţe şi amintiri, un refugiu îl găsesc in veşnicul Internet, iar tăcerea este evocarea vocii tale (ssh!).
Nu vreau să accept distanţa, nu pot să îmi imaginez numele tău şters din suflet, n-am putere să mă complac în ce spun ceilalţi. . .
Aşteptând ce nu se mai aşteaptă, iubind ce nu se mai iubeşte, cuget în întunericul funebru. . . aştept să apari. . . valuri de dubii mă inundă. . . dar, parcă te zăresc de printre colţuri. Ah, nu, era doar doar îngerul care îmi spune să mă trezesc la realitate.
Dar eu refuz!

Tac, scriu, zâmbesc, iubesc.

Amintirea este întotdeauna un loc de întâlnire-Isabel Allendem

Într-adevăr, amintirile sunt cele cu ajutorul cărora ne întoarcem în trecut, de cele mai multe ori la ce a fost bun, la ceea ce ne-a marcat existenţa în mod plăcut.
Personal, am spus-o şi o repet: îmi place să mă hrănesc din amintiri sau să visez, deşi exagerez de multe ori. Asta mi-e firea.
Amintire sunt întotdeauna frumoase. De ce? Pentru că cele neplăcute nu merită să fie ţinute minte (aşa spunea mama). Eh, are dreptate, cele neplăcute nu trebuie ţinute minte, dar nu e vorba numai de ce e sau nu bine, ori de voinţă. Ele trăiesc în noi, sunt parte din viaţa noastră, oricât de urâte ar fi.
Hai să vedem ce este cu amintirile ăstea plăcute, cum ne ajută sau nu, cum ne aduc într-o altă stare, sau care e rolul lor, efectiv.
Amintirea este jurnal al fericirilor din trecut, am putea spune chiar că este singurul “rai” din care nu putem fi alungaţi. Da, amintirile au forţa magică de a te scoate dintr-o stare proastă. Poţi nega asta? Nu cred.
Eu am un obicei, nu ştiu cât de bun sau prost este, dar îmi place ca atunci când mă aşez noaptea în pat, să mă gândesc la ce a fost frumos din trecut, sau la ce mi-aş dori (faleză). Nu ştiu câţi dintre voi faceţi chestia asta. . .
Amintirile te întorc la Read the rest of this entry »