28 Jun 2008 Concert Patrice- over

Că tot am vorbit mai devreme de Patrice şi de concertul la care nu am reuşit să ajung, am găsit câteva informaţii.

patrice

Cantareţul de origine africană- Patrice a susţinut, luni seara, un concert la Arenele Romane. Dacă în Romania mulţi dintre artişti nu pot ţine pasul cu măcar o melodie live, de data aceasta, publicul a fost cel care a “alergat” ca să se poată ţine după Patrice. Timp de două ore, cântăreţul şi trupa sa, alcătuită din înca 4 muzicieni, au cântat şi au dansat continuu, fără milă faţă de cei circa 2500 de spectatori. Nici măcar când publicul dădea semne clare de oboseală, artiştii nu au încetinit ritmul. A fost ca un maraton fizic şi psihic, fără însa a îi mişca din loc.După o aşteptare de o oră, la 21.10, Patrice a intrat pe scenă, începând concertul cu câteva balade interpretate doar la chitară. O atmosferă calmă, cam ca cea dinaintea furtunii. Patrice a cântat piese de pe noul album “Free Patriation“:
Clouds
Dove of peace
He don’t answer” sau “Is it me“, secondat vocal de cei doi chitarişti ai săi şi de baterist.

Concertul s-ar fi încheiat în jurul orei 22.45, dacă artiştii ar fi fost lăsaţi să plece aşa usor. A mai urmat însa un bis de aproape 30 de minute, în care Patrice a cântat hit-urile cunoscute oricărui amator de cluburi: un “Soulstorm” în care cei doi chitarişti, clăparul şi bateristul au susţinut câte o scurtă interpretare, fiecare la instrumentul său şi care a generat, în final, o improvizaţie de aproape 10 minute; “Up in my room“, cântat laolaltă cu publicul şi “Every day good“, urmată de concluzia artistului: “Viaţa e frumoasă!”.

Patrice - live at Arenele Romane
Vezi mai multe video din Evenimente »

Mai multe informaţii găsiţi aici.

În strânsă legătură, mai găsiţi în meniu:

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

2 raspunsuri

  1. nu e ala de avea melodia aia cu “Soulstorm”

    WaTzaP a postat ultima data: Ete gandu`

  2. el e “:x

Lasa un comentariu