Obsesii?

Am făcut o listuţă acum ceva vreme în legătură cu micile obsesii/pasiuni/chestiuţe care îmi plac; o listă destul de ciudată, probabil, dar . . .

Treaba stă cam aşa:

  • faleza

Veşnica problemă cu faleza, despre care tot vorbesc de vreo câteva luni bune. Când eram micuţă mergeam cu tata la mare în fiecare an, dar nu era o pasiune, adică îmi era acelaşi lucru dacă mergeam la mare sau la ştrand.
Vara asta nu am fost, din păcate, apoi am auzit oameni povestind despre cât de frumos e şi tot aşa. La mare nu am mai fost de 3 ani cred, sau 2, nu mai ştiu sigur. Ideea e că de prin septembrie mi s-a pus pata rău de tot.
Culmea, am primit cadou de Florii o sticluţă ornamentală care, bineînţeles, are menirea de a-mi aduce aminte de marea cu nisipu-i fin şi scoicile minunate, de valurile la care visez de ceva timp încoace . . . de tot.

Pentru a mia oară voi pune citatul lui Paler, de care nu mă mai satur . .
Regăseam acolo stratul cel mai primitiv al pasiunilor mele. Aveam pe nisip o plăcere aproape vicioasă. Îmi era de ajuns să mă întind pe nisipul fierbinte, să simt cum soarele îmi dogoreşte trupul, să aud cum marea foşneşte confuz la câţiva paşi de mine continuând o melopee din care nu pricepeam nimic decât că eternitatea nu e altceva decât murmurul indiferent al tăcerii, golul prin care alergăm, pe care îl întrerupem o clipă cu fuga noastră, dar în momentul când ne-am prăbuşit se reia. . . aşadar, îmi era de ajuns să simt asta ca să regăsesc acel adevăr elementar din mine şi să mă întorc la pasiunea mea. . .
Iubeam deci şi liniştea plajelor goale şi strigătele celor care aleargă pe nisip . . .

Cred că el a spus mai bine ceea ce încercam eu să subliniez.

  • piunezele

Spre mirarea lui Markus şi, poate, a multor altor persoane, piunezele mă încântă. Nu am un motiv elocvent, poate doar faptu’ că sunt aşa micuţe, şi . . . deşi par nevinovate, sunt gata să înţepe la orice oră.
Când eram micuţă şi mergeam la ţară, strângeam într-o cutie piunezele pe care le găseam şi cuiele bunicului. Şi ce mai căuta bietu’ om ăle cuie . . . ia-le de unde nu-s! Eu le ascundeam bine, că vroiam să îmi rămână mie.
Copil nenorocit! Îmi plac şi gata. Nu e ceva special, e o simplă manie.

  • web(cam)

Am o mare problemă, mi-e dor de diferite persoane, vreau să le văd măcar la web, dacă nu se poate laiv. Aş ţine un web-cam deschis la nesfârşit . . .

  • melodiile lu’ chopo

Eh, drace! Net şi poveşti nici acum nu mă lasă în pace. Aşteptăm albumu- va rupe, tată! Some kind of passion …

  • perne

Pernele tari = marfă de calitate. Când eram micuţă, nu suportam pernele, dormeam direct pe pat, aveam o boală.
Există persoane care vor să aibă sub cap 3-4 perne. Nu aş suporta, recunosc!
Mă întind toată ziua pe ăle perne şi stau acolo şi mă gândeeesc, mă gândeeesc . . . şi de-asta am rămas fără marfă în stoc, am gândit de m-am spetit :x.

  • versuri

Enitaim, eniuer. Versuri prin clasa, poezii, rime de la un cuvânt dat, orice, să fie acolo, să nu murim fără să gustăm din bucuriile vieţii, să zicem.
Versurile sunt o veche pasiune . . . care a revenit, observ.

  • cosmote

Toată ziua vorbesc, toată ziua cu telefonu’ în mână, de parcă aş avea 10 ani şi acum am pus şi eu mâna pe un aparat cu taste. Eh, ce să-i faci, e vina lor că dau atâtea minute şi mesaje.
Atâta vorbit la telefon, atâtea raze X, Y, Z . . . de-aia sunt eu aşa rătutită!

  • mere

Mănânc uneori din oră în oră, mai ales dacă stau acasă şi nu am nici treabă, sau ceva de făcut, ceva urgent.
Ajunsesem să iau măr în ghiozdan, pentru la şcoală, norocu’ vine acum cu vacanţa, poate până se termină, se duce şi pofta mea de mere.
Fac acum cu merele cum era mai demult cu portocalele.

  • popcorn

Îmi place popcornul, însă numai ăla făcut în casă. Rahaturile alea vândute la pungă sunt de ultima teapă. Nu au pic de farmec, gustu’ lipseşte cu desăvârşire, majoritatea sunt trase/uscate . . . Bleah!
Popcornu’ făcut acasă, de mama :x, te duce în Rai! Şi din ăsta mănânc întreaga zi!

  • bucle

Mi s-a pus pata pe ele. Nu mă mai tund, ca să pot lăsa păru’ în voie, că el e, de fapt, creţ. Aşa mă bucur şi eu de el, se bucură şi el de propria-i splendoare.

  • îmbrăţisări

Una-două pe zi, dar sunt cu sufletu’, nene. Simt o căldură sufletească şi îmi place. O îmbrăţişare gen “nu vreau să te mai las să pleci” . . . ah!

  • e-mailuri

Toată ziua stau cu ochii pe mail, că vreau, că nu vreau. Acum a început să îmi intre în reflex să verific. Mailuri de pe la şcoală, de la x,y, sau trimit eu în draci şi tot e ceva de făcut acolo.
Începe să îmi placă. E ciudat, oare?

  • La Bamba

Este melodia pe care o ascult rar, dar o cânt cel puţin de 6 ori pe zi. E antrenantă, muică. Îmi place, are viaţă, are tot ce vrei.

  • plăcinta cu brânză

Am terminat cu sandwichu’ cald de la MG, am început campania placintelor cu brânză. Pofte, nu ai ce face!

  • ceapa roşie

O poftă în plus, acum începuse să mai treacă, văd că iar am început să mănânc a nebunie. EU nu suportam ceapa de nici un fel până în iarnă, când au mâncat ai mei din asta roşie, mi-au făcut poftă, am gustat şi poc-magie!
Poftă bună!

  • anonimat

E bine să fii anonim în multe chestii. Când ajuţi, când citeşti bloguri, când înjuri prin clasă, când faci, dregi, spargi, bla bla. De fapt, nu e bine, e mai uşor. iar ce e uşor, românului cu siguranţă îi place.

  • vânt

Vânt de primăvară-varăăă, da! Exact ce vorbeam cu Arinia, te duce cu gându la faleză. Cum să nu îţi placă? :x
Îmi place vantu’ cald, e relaxant şi tandru . . .

  • şoapte

Nu neapărat 7şoapte, deşi nu refuz nici asta . . . Şoaptele, în general sunt . . . magnifice! Aşa, în tăcerea lor, au atâta pasiune sau chiar melancolie . . . Dar îmi/ne plac.

  • râs

Râs colorat? Râd mereu. Profu’ meu de chimie din generală mă rugase să îi înregistrez râsu’ meu pe o casetă că îi plăcea, zicea el. Orice râs e frumos, dacă vine din suflet, dacă nu e forţat. Când ai poftă de râzi, sau chiar să zâmbeşti, doar, fă-o! Căci durează un moment, dar în minte şi în suflet poate rămâne veşnic.

  • table

Am jucat acum 2 săptămâni, şi nu o mai făcusem de câţiva ani buni. Am câştigat cu 4-2. Am jucat cu o persoană mai în vârstă. A fost ok, dar mi-a redeschis apetitu’. Am poftă de table, şah, cărţi, avionaşe (deşi mi-e lene să desenez cadranele alea), rummy, monopoly şi cam atât, cred, atât îmi vine în minte.

  • ploaie

Îmi place ploaia, în general. Nu e vorba neapărat de cea de vară care durează 5-10min şi lasă mirosul ăla în spateee. Pf, ador mirosul de ploaie, ador mai ales ploile de toamnă, chit că fac mocirlă. De fapt, îmi place să fiu spectator, atât, nu să mă plimb prin ploaie. Nu e vorba de faptul că nu suport să mă ude ploaie, dar nu îmi place fleoşcăiala aia de pe jos, jegu’ ăla . . .

  • curcubeu

Ca urmare la ceea ce descriam mai sus, vine şi nenea curcubeu. Colorat, înviorător, energic, frumos, oferă inspiraţie şi plăcere de a îl privi. Mie îmi place la nebunie jocul de culori pe care îl posedă.

  • poze- efect sepia

Sepia îi dă ceva uau pozei, cu asta spun tot.

  • unghii

Nu m-am omorât să am grijă de unghii, ba chiar le-am ros continuu până acum 3 ani, sau cam aşa. Actualmente am o mică boală- să le întreţin pe cât posibil, deşi nici acum nu mă dau peste cap, recunosc :))

(poate voi mai aduce completări, acum nu mai sunt în stare. SOMN UŞOR!)

În strânsă legătură, mai găsiţi în meniu:

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

One Response

  1. Markus Says:

    Interesant :-?

Leave a Reply