Fluturele negru
Ascultă înainte de a citi, chiar dacă ştii melodia.
“Fluturaş, nu mai ai aripioare, domnu’ conte ţi le-a retezat
. . .”
Bietu’ fluturaş!
Uite care este, de fapt, treaba!

Fluturaşul era plin de voioşie, veşnic tânăr şi energic, emana bună dispoziţie oriunde îl duceau aripioarele, ştia să aprecieze natura la adevărata-i valoare. Era tipul de “om” optimist, ce ştia să mulţumească Cerului pentru ceea ce are, pentru faptul că este în viaţă, pentru că mai poate zbura şi are, de fapt, darul de a vedea de sus ceea ce alţii nu văd indiferent de unghi- realitatea.
Îi plăceau oamenii, îi plăcea să creadă că fiecare are un strop de bunătate în adâncul sufletului, deşi nici unul dintre ei nu o afişa.
Care-i treaba cu contele? Asta m-am întrebat şi eu o perioadă bună de timp! Contele era fratele geamăn al f
luturaşului. Pateeeeeetic, ha?
Nu-i de mirare, fusese respins de familie, căci era unul negru, nu se potrivea coloritul cu cel al părinţilor.
Invidia fluturelui negru era mare!
Poate culoarea sa fusese cea care îi influenţase şi personalitatea . . . Nu! În realitate, incidentul din trecut, de a fi respins de ai lui fusese cel care declanşase ura. Da, ura! . . . aceasta, amestecată cu egocentrismul şi dezgustul faţă de întreaga lume ce ţinea atât de mult la aparenţe l-au dus pe acesta în stadiul de a-şi pierde controlul.
Situaţia neaşteptată, prezentată în melodie, este cea care duce la o răsturnare de situaţie, lucru la care nici măcar fluturele negru nu s-ar fi aşteptat.
Oda
tă retezate aripile, fluturaşul pierde orice urmă de culoare, orice frântură de optimism şi energie.
Ciudat! Este şi el unul negru acum, dar este acceptat de familie. De cei din jur, însă, nu! De ce?
Era inacceptabil şi nu avea pic de logică, pentru fluturele în culpă. De ce el nu fusese acceptat de familie, aşa negru cum era? Avsese şi el sentimente bune odată . . . Ar fi putut fi totul bine . . . Dar acum nu mai contează!
Ceva nu era în regulă, dar nu îl mai interesa. Avea să se descurce singur ca şi până acum, avea să trăiască înconjurat de veninul verbal şi moral al celor din jur . . .
Iar relatarea avea să continue dacă eu nu aveam latina mâine. Trebuie să mă odihnesc.
VA URMA . . .
ACEST ARTICOL VINE ÎN SPRIJINUL IDEII LUI Zeffy.
Cum au devenit lucrurile în familia fluturaşului acum?
Eh, se va afla într-un viitor apropiat.
În strânsă legătură, mai găsiţi în meniu:
Tags: a iubi, ciudăţenie, eQuilibru, eu, fluturele negru, idei, lumea de azi, nebunie, poveste, ştie Oana, suflet, viaţă




March 25th, 2008 at 2:19
Om, m-am plictisit de melodia asta.
Mi-a zis-o cineva acu 2 luni de nu mi-o scoteam din cap, ne-a zis tampita aia la muzica ceva, iar mi-a ramas, acum tu…o sa ma documentez daca nu cumva o cant in somn.
Original e din nu stiu ce fragment de opera…plm…
cezar a postat ultima data: Perechea perfectă
March 25th, 2008 at 3:03
Mersi Mult de tot
March 25th, 2008 at 3:06
Plăcerea este de partea mea, om!
March 27th, 2008 at 10:46
[...] De la Oana [...]