E o mare problemă. Muzica destinde sufletul împovărat, te linişteşte după orice eşec/ supărare, te revigorează, dar tot ea e cea care taie-n carne vie.

Muzica e cea care are puterea de a dezlănţui chiar şi cele mai profund instincte . . . Muzica este totul sau nimic, personal vorbind.

O singură întrebare am: dacă nu ar fi muzica, ce ar fi; ce ar veni ca substitut?
Pentru mine cred că ar veni proza . . . scrierile în general, chiar şi poeziile, de ce nu?
Cred că e vorba tot de ceva prin care să mă descarc, aşa cum este situaţia cu muzica .

Sau cred că încep să pun prea multe întrebări care nu îţi au rostul. Culmea, muzica există, ce rost are să pierdem timpul cu postul ăsta? Eh, are, că i s-a năzărit lu’ echilibra; în plus, tu citeşti că aşa te îndeamnă raţiunea, nu eşti presat de nimeni . . . poate doar de timp. . .

Fugi după el, după timp, nu îl lăsa să îţi scape, poate vei trăi cu regrete . . . Că doar nu scăpăm aşa uşor de ele. Te-ai gândit vreodată care e cel mai mare regret al tău? Pentru că sunt sigură că trăieşti cu aşa ceva, toţi o facem.

Care e legătura dintre muzică şi timp? Şi mai ales dintre acestea şi regrete . . . ?
Uneori legătura asta nu există, sau e doar în mintea noastră. Acum timpul este cel mai apring duşmar, iar muzica . . . singura care contează!

Reascultând asta . . .
- Da’ cine are inimă?
- Noi, oamenii . . .

OARE?
Cred că momentele prin care treci în viaţa de împart aşa:

• cele în care (re)acţionezi conform raţunii, fără a ţine cont de inimă
• cele în care (re)acţionezi lăsându-te purtat de val
• cele în care doar (re)acţionezi (indiferent ce implică chestia asta)

Cred că de cele mai multe ori acţionăm ca nişte roboţi cu inimă. În ce sens? . . . Asculţi inima, dar acţionezi cu tărtăcuţa . . .

În fine. Vroiam să ajung la întrebarea: există printre voi persoane care şi-au dorit până acum să nu fie oameni? Cred că e cam greu să mă fac înţeleasă, am o mică mare problemă în ultimul timp, nu prea reuşesc să exprim ce vreau şi cum vreau, dar nu asta contează.

Eu mi-am dorit când eram mai micuţă să fiu un bibelou . . . îmi plăcea să analizez . . . şi aş fi vrut să o fac fără a fi observată, fără a fi prezentă pentru persoana respectivă, pentru a putea afla mai multe despre personalitatea cuiva. Ar fi un joc interesant . . . Bine, în ziua de azi există atâtea posibilităţi de a afla lucrurile, încât “visul” meu din copilărie nu şi-ar avea rostu’. Da’ căcat, toţi stăm cu gandul la imbecilităţi, iar astea sunt singurele lucruri care ne scot din rutină, plictiseală, gânduri morbide şi alte prostii.

Ar fi frumos să fii un obiect şi să nu ai inimă, să nu simţi, pur şi simplu. Nu aş putea trăi aşa dar mi-aş dori să o pot face , însă pentru o zi, sau cel puţin o oră, aspir la asemenea idioţenii. . .
Actualmente, aş vrea să fiu ori un vultur, ori un pian . . . Nu mai contează motivele. . .

Life ain’t always what it seems to be (Puff Daddy- I’ll be missing you) Read the rest of this entry »

În lipsă de multe chestii gen timp, poftă, răbdare şi altele, aduc trecutul în prezent.

Priveam în gol şi-mi lăsam gândurile să zburde, când deodată m-a fulgerat o întrebare: este posibil ca trecutul să fie un viitor?
Personal, am o imagine bizară despre viaţă şi timp, viitor şi trecut; mă gândesc aşa : poate că viaţa trăieşte şi ea într-o viaţă. Şi atunci când viaţa vieţii se va termina. . . ce va fi? Reîncarnare? Mă rog . . . Gânduri risipite . . .
Recunosc că îmi place să-mi aduc aminte de trecut. Să rectific : să-mi aduc aminte de mine, cea din trecut. . .

Dacă ai poftă, click these shits:

1. Amintirile: partea I, partea aIIa
2. Viaţa e mai mult de-atât
3. Vremuri vechi sub feţe noi?
4. Îţi place la mine faptul că: partea I, partea aIIa
5. Cum văd eu moartea?
6. Umbre dezlănţuite
7. Spiritul de turmă încurajează?
8. Reclama Coca Cola
9. Gândire de bărbat/ femeie
10. Ciudăţenie bizară- Înger închis în cuşca mea

Read the rest of this entry »

Ştii cum e când eşti bun? Da, da, placuţa aia cu “eşti luat de prost”! Se aplică.

Domnule, nu este posibil să te vadă ca pe cel mai mare cretin după ce l-ai scăpat de la ananghie.
Pofim situaţie: îl vezi disperat că nu mai ştie ce să facă, se dă de ceasu’ morţii, iar tu, prostu’, zici să îl ajuţi. Bineînţeles că era vorba de bani, tipicele probleme economice. Este vorba despre o sumă de bani care pe acea persoană o salva dintr-o situaţie jenantă, periculoasă chiar; pentru tine este o sumă pe care o dai cu gând bun, deşi nu te dau banii afar’ din casă, dar vrei să ajuţi.

Termenul de înapoiere a datoriei către tine era de 3 luni. A trecut un an şi o lună, banii nu îi vezi, ba chiar atunci când întrebi ce se mai aude cu împrumutul, eşti tratat ca un animal, ca un cerşetor. Adevăru’ ăsta este: cerşeşti proprii bani, nu? Revoltător!
Read the rest of this entry »

Una veche mai jos, triplu p (perfect pentru prezent)

Însăţi iubirea e devoratoare, sadică, morbidă, degenerând în blestem, neclintirea naşte imagini suprarealiste. Fiinţa mea este un laborator intim de experienţe senzitive si sufleteşti, în încercarea de a găsi, în strafunduri, viziuni vrajitoreşti. . .
Îţi simt atingerea indiferent unde te afli, îţi simt răsuflarea deşi nu eşti aici, trupul tau rece îmi cheamă privirea, dar ochii mei ar vrea altceva. Ar vrea energia de altădată şi mângâierea fină, caldă, fără pretenţii. . .

Aşteptând ce nu se mai aşteaptă, iubind ce nu se mai iubeşte, cuget în întunericul funebru. . . aştept să apari. . . valuri de dubii mă inundă. . . dar, parcă te zăresc de printre colţuri. Ah, nu, era doar doar îngerul care îmi spune să mă trezesc la realitate.
Dar eu refuz! Read the rest of this entry »

Ştii care e problema cu încrederea despre care vă ziceam acum câteva ore?
Diferenţa de vârstă, de personalitate, de vremuri, de gândire, de situaţie.

Noi, tinerii, avem impresia că nu vom fi niciodată înţeleşi de cei în vârstă, pentru că ei nu au trăit aceleaşi vremuri. Există şi probabilitatea acesta, e adevărat. Dar, oameni buni, fiecare dintre noi este făcut să treacă prin anumite situaţii comune, mai devreme sau mai târziu.

Problema este alta: o parte din cei vârstnici nu vor să accepte că au trecut şi ei prin ce trecem noi, că s-au confruntat cu aceleaşi dileme/ probleme, că au avut şi ei întrebări existenţiale, probleme amoroase, etc.
Ideea e că a pune încrederea în cei de vârsta ta e cam greu nowadays. Nici cu cei în vârstă nu e treabă uşoară, pentru că nu vor să accepte realitatea, nu vor să recunoască faptul că şi eu au făcut aceleaşi greşeli banale pe care le facem şi noi.

Tre’ să ai ochiu’ format şi urechile bine ciulite, să îţi poţi da seama dacă o persoană merită încrederea ta, dacă este în stare să te ajute, să îţi ofere suport moral. Nu contează vârsta atât de mult, de fapt, nu prea contează. Important este ca persoana respectivă să ştie să analizeze o situaţie aşa cum se cuvine.

Read the rest of this entry »

Tratatul de pace de la Paris a fost încheiat în 1856 la Versailles.

Read the rest of this entry »

Vinerea asta este blogul Despinei, blog pe care l-am urmărit cu ceva timp în urmă, apoi a fost o pauză (pauză în sensu’ că nu am mai dat eu raite pe acolo, nu ştiu dacă a fost vreo întrerupere de scris).

Blogul are un design plăcut, chill. Despina este genul de om care se “închide” într-o lume a ei la care avem, însă, şi noi acces, fata rămânând totuşi deschisă oportunităţilor şi întâmplărilor din “realitatea noastră”, este o persoană care ştie să rezume o idee complexă în doar câteva rânduri. Îmi place că nu se întinde pe 7 pagini la un subiect- scurt şi la obiect.

A pus destul de bine această problemă: ce alegem- adevărul sau minciuna?

Ca orice om, iubirile vin şi pleacă la fel, probleme existenţiale, probleme de îndragostiţi, certuri, rupturi, discuţie aici.

O chestie care o deosebeşte de unii dintre noi este că ea nu are blogroll. Nais!

p.s. chiar o cheamă DESPINA, scrie în buletin, spune ea. Noi vrem pozăăăă!

Restul e cancan! Rămâne la aprecierea voastră!

Răsfoieşte cu plăcere!

De ce majoritatea tinerilor au mai multă încredere în cei de vârsta lor şi nu în cei mai în vârstă?

Va urma un post pe tema asta. Până atunci aştept câteva răspunsuri.