A visa- vis- coşmar

Visul despre care vorbesc eu nu se referă la ţel, aspiraţie, năzuinţă, ci cuprinde un lanţ de imagini, fenomene psihice, precum şi idei, care apar în conştiinţa noastră în timpul somnului.
În vis apar imagini şi simboluri specifice persoanei care visează. Drept urmare, doar aceasta poate să descâlcească semnificaţia a ceea ce a visat.
Motivele pentru care visăm sunt necunoscute, sau mai bine zis, există diferite interpretări, fiecare îşi formează propriul concept:

  • ori nu are nici o semnificaţie anume visul respectiv, fiind vorba doar de activitatea minţii în timpul somnului, iar visul devine astfel o reprezentare a acestei activităţi.
  • ori el are cu adevărat un sens ce trebuie căutat prin analogii cu trecutul, devenind important şi considerat o activitate psihică coerentă.

Să lămurim: visul este o succesiune de fenomene psihice, care se manifestă involuntar în timpul somnului (păstrându-se uneori şi după trezire).
Coşmarul (vis urât) este cel care, de multe ori, are repercursiuni în viaţa persoanei în cauză, în unele acţiuni ale acesteia; poate induce în eroare persoane care cred cu certitudine că visul este un semn de Sus, sau mai ştiu eu ce alte idei au unii, poate inspira chiar teamă.

Nu cred în vise, dar nici nu refuz să găsesc o semnificaţie. Touşi, consider că semnificaţia cea mai bună e realitatea, nu tre’ să pierzi timpul căutând în cărţi de vise, pe Internet, sau învăţând despre ele. Consider că visul este expresia unei serii de procese ce se petrec în timpul somnului, dar şi o transpunere prin imagini, sau sunete a unor simţiri, temeri, aspiraţii, ori lucruri cu care nu ai nici cea mai mică legătură.

Ce e cu postu’ ăsta? De 3 seri încoace am cam acelaşi vis, ma aflu în locuri diferite şi acţionez distinct, însă punctul comun este acela că îmi cad dinţi. Am mai visat aşa ceva când eram mai micuţă, dar imaginea de serile trecute e înspăimântătoare, îmi curge sânge şi nu se mai opreşte (e ciudat, dacă luăm în considerare că a visa sânge nu avea înainte nici cel mai mic efect asupra mea, sau cel puţin nu unul negativ, chiar vorbisem cu Gabi despre asta acum 2 zile), sau îmi cad 2-3 dinţi, sau mă lovesc într-o maniera nu tocmai gentilă şi tot aşa.
E ciudat rău şi mă trezesc speriată, deşi după cum vă povesti vouă nu pare nimic nemaipomenit. Nu ştiu ce se întâmplă.

Visele, pornind din zonele inconştiente, subconştiente, ale vieţii noastre sufleteşti şi dezvoltându-şi conţinutul, prin adăugarea şi a altor elemente ale vieţii noastre, sunt expresia pe care o iau, în stare de somn, sentimentele, gândurile, dorinţele, într-un cuvânt, experienţele noastre cotidiene.
Dar cu visul meu cum rămâne? Poate fi ceva fără importanţă, dar mă obsedează!

În strânsă legătură, mai găsiţi în meniu:

Tags: ,

5 Responses

  1. A.Faith Says:

    bă copil… tu mă sperii pe mine! vezi că intru la bănuieli de-ălea, ştii tu! şi de bătaie nu scapi! nu te scapă nici dracu’ dacă te prind!
    oricum, ca să nu rămâi fără dinţi încearcă să nu faci pe indicatorul când e zăpadă pe jos sau în mijlocul unei intersecţii mari că poate doamne fereşte păţeşti ceva mai grav decât să-ţi rupi curu’ de asfalt şi să faci câţiva oameni să râdă în hohote :-"
    eh, am visat eu altele şi mai şi… sfat: dăi o fugă la cineva apropiat, povesteşte-i totul pe îndelete şi apoi ia o mică pauză. o să fie mai bine >:d<

    A.Faith a postat ultima data: Timpul e ucigaşul perfect!

  2. Crusher Says:

    Cand dormim, in vis, incercam sa rezolvam problemele pe care le-am avut pe zi.

    La inceput credeam ca-i ciudat ca visez ca scriu pe blog, sau navighez pe forumu’ scolii (care nu exista) si incercam sa caut diferite solutii la diferite problemele. Insa cum intr-o zi de obicei, programu’ meu e somn-trezire-internet-scoala-internet-somn nici nu prea am ce sa visez altceva.

    In ultimul timp nu prea mai visez, nu stiu de ce, poate pentru ca-mi e prea scurt somnu’.

    Mai sunt si vise “premoniti” (parca asa se scrie) in care visezi ce o sa se intample. Doamne fereste sa fie asa la tine. Poate doar te-a durut o masea, sau ceva de genu’, si de-asta visezi. :)

  3. Zeffy- de la scoala Says:

    acum depinde de fiecare persoana in parte. unii sunt influentati de cea ce-au facut peste zi (de ex. daca au vazut un film de groaza sau au citit o carte de groaza, ei vor visa din ele), altii n-au nicio treaba. Acum depinde de psihicul fiecaruia in parte.
    Nu tot timpul visele pot fi interpretate. Nu te mai gandi la asta si poate nu mai vei visa. Uite eu, de exemplu, dupa moartea cuiva drag, timp de 2-3 luni am visat doar pe acea persoana. Dupa ce mi-am revenit dupa mortea ei, nu mi s-a mai intamplat asta si de atunci nu prea mai visez

  4. eQuilibru & umOr » Blog Archive » Interpretarea unui vis amărât? Says:

    [...] mai vorbit înainte despre vis, coşmar, aceste fenomene psihice, care se manifestă involuntar şi care pot fi uneori [...]

  5. Gabriel_Dinu Says:

    Nu-i asa grav daca ai cosmaruri, insa cand ele se repeta, cand visezi acelasi lucru sau visele au aceeasi idee, inseamna ca exista un conflict psihic care-si cauta rezolvarea. Daca te macina prea tare, ai putea sa discuti cu un psiholog.
    P.S.: Nu-ti amintesti visele cand te trezesti pt. ca in acel moment nu visezi, dar sigur ai visat putin mai devreme :)

Leave a Reply