Amintirea
Amintirea este întotdeauna un loc de întâlnire-Isabel Allendem
Într-adevăr, amintirile sunt cele cu ajutorul cărora ne întoarcem în trecut, de cele mai multe ori la ce a fost bun, la ceea ce ne-a marcat existenţa în mod plăcut.
Personal, am spus-o şi o repet: îmi place să mă hrănesc din amintiri sau să visez, deşi exagerez de multe ori. Asta mi-e firea.
Amintire sunt întotdeauna frumoase. De ce? Pentru că cele neplăcute nu merită să fie ţinute minte (aşa spunea mama). Eh, are dreptate, cele neplăcute nu trebuie ţinute minte, dar nu e vorba numai de ce e sau nu bine, ori de voinţă. Ele trăiesc în noi, sunt parte din viaţa noastră, oricât de urâte ar fi.
Hai să vedem ce este cu amintirile ăstea plăcute, cum ne ajută sau nu, cum ne aduc într-o altă stare, sau care e rolul lor, efectiv.
Amintirea este jurnal al fericirilor din trecut, am putea spune chiar că este singurul “rai” din care nu putem fi alungaţi. Da, amintirile au forţa magică de a te scoate dintr-o stare proastă. Poţi nega asta? Nu cred.
Eu am un obicei, nu ştiu cât de bun sau prost este, dar îmi place ca atunci când mă aşez noaptea în pat, să mă gândesc la ce a fost frumos din trecut, sau la ce mi-aş dori (faleză). Nu ştiu câţi dintre voi faceţi chestia asta. . .
Amintirile te întorc la anumite etape din viaţa ta, din viaţa celor apropiaţi. Exemplu: părinţii mei au fost foarte atenţi cu mine din toate punctele de vedere, cel puţin în copilărie. Mama a fost ceea ce pot numi un părinte devotat, care ducea grija fiecărui “eveniment” al copilăriei mele, a fost atentă la felul meu de a fi, a ştiut să mă corecteze când a fost nevoie.
Chiar îmi spuse azi: Nu ai idee cât de mulţumită eram când vedeam că eşti mulţumită sau că faci lucrurile bine. . . creştea inima în mine.
Tata mi-ar fi adus şi cerul în mână doar să mă vadă zâmbind, el a fost cel care m-a plimbat peste tot, care se târa prin zăpadă şi mă lăsa să îl smotocesc cum îmi poftea inimioara.
Da, părinţii mei au fost ceea ce orice copil şi-ar dori, chiar cu părţile lor rele, asta e, oricum îi apreciez şi le mulţumesc. Ei au ştiut să păstreze o amintire, în suflet şi nu numai. La ce mă refer? Nu cred că sunt singurii care veneau cu camera de filmat la serbare, sau la ziua “copilaşului lor”, în prima zi de şcoală.
Aici vroiam să ajung- prima zi de şcoală. M-am bucurat foarte tare să revăd filmări de când eram micuţă, una dintre ele fiind chiar iniţierea sub numele de şcolăriţă. Am iubit şcoala încă din prima zi. . . atenţie la filmuleţ:
(scuzaţi calitatea, dar este filmat la televizor)
Consider că genul acesta de amintiri sunt foarte plăcute, pot fi împărtăşite. Azi nu prea mai vezi aşa ceva. De fapt, azi nu prea mai vezi nici părinţi care se strofocă pentru copii lor. . .
Amintirea intervine atunci cand ţi-a înnebunit visul.
Voi puteţi spune câte ceva despre o amintire plăcută? Sau ceva care v-a impresionat? Aştept răspunsuri 
În strânsă legătură, mai găsiţi în meniu:
Tags: fun, idei, lumea de azi, şcoală, vreau
Loading ...
December 26th, 2007 at 9:59
O amintire placuta nu imi aduc acum aminte, poate nici nu vreau…insa pot spune ca m-ai distrat teribil
iti placea scoala de mica…
RaPeRbOy a postat ultima data: Feriti-va
December 27th, 2007 at 12:33
Sărăcuţii de noi, de mici ne-au pus să ne trezim la ore din alea tragice pentru un copil (nu că acum nu ar fi tragic pentru mine să mă trezesc la 7)…
December 27th, 2007 at 12:48
[...] astfel de publicaţii şi să realizezi că unii chiar merită promovaţi. Citeam la Oana pe blog despre amintirile ei. Iniţial, mă apucasem să redactez un comentariu, însă m-am răzgândit pentru că depăşisem [...]
December 27th, 2007 at 1:17
Du’ti mai, ca incepe sa mi se ridice parul pe picioare, ce frumos scri
! Dar totusi, mai bine la cratita cu tine! 
JimmY a postat ultima data: Zoso, new look?
December 27th, 2007 at 5:21
Orice lucru bun sau rau care ti se-ntampla ajunge s afie o amintire….orice sentiment de fericire, tristete..etc orice cacat iti ramane de-al draq in subconstient… as vrea si eu sa scot amintiri neplacute din cap..da nu prea le pot uita
o amintire placuta la mine e ca in prima mea zi de scoala 1 semtembrie(ziua mea
)1998 m-am dus in clasa si nu stiam sa citesc ca pe tabla scria mare “BINE ATI VENIT”
December 28th, 2007 at 1:35
Mie aminitirile din generala, imi aduc aminte de tine, cum erai, cum esti, si ma ajuta putin sa imi dau seama cum vei fi. kisszu
December 29th, 2007 at 3:57
Amintire frumoasa
hmm .. da stiu ! Cand prietena mea cea mai buna m’a invatat sa merg pe bicicleta 
. Ea imi explica frumos si eu nu intelegeam deloc , mereu intram cu roata din fata in cauciucurile masinilor parcate pe marginea strazii 
; am fost asa fericita cand am reusit sa merg drept , in final 
.
March 8th, 2008 at 12:42
[...] AMINTIRILE CONTEAZĂ! Poate sunt lucrurile cele mai de preţ cu care rămânem (ca cele de la majorat, nu?) “Amintirile te întorc la anumite etape din viaţa ta, din viaţa celor apropiaţi. Exemplu: părinţii mei au fost foarte atenţi cu mine din toate punctele de vedere, cel puţin în copilărie. Mama a fost ceea ce pot numi un părinte devotat, care ducea grija fiecărui “eveniment” al copilăriei mele, a fost atentă la felul meu de a fi, a ştiut să mă corecteze când a fost nevoie. Chiar îmi spuse azi: Nu ai idee cât de mulţumită eram când vedeam că eşti mulţumită sau că faci lucrurile bine. . . creştea inima în mine.” [...]
March 31st, 2008 at 7:50
[...] partea I, partea [...]