Şi, totuşi, un strop de bucurie. . .
Regrete, amintiri şi alte căcaturi de genul ăsta. Da, căcaturi! Faci rău cu sufletul împăcat iar apoi vii să spui: Am greşit, ah cât regret! Am motive să nu te cred, sincer ţi-o spun, nici nu am nevoie de cuvinte de doi bani. Nu vreau să mă strigi când mă zăreşti pe stradă, nu mai am nevoie de zâmbete false, cuvinte cu mai multe înţelesuri, sau priviri aruncate în scârbă.
Când trec pe lângă tine, fă-te că nu mă cunoşti, oricum nu mă încălzeşte faptul că mă saluţi si apoi mă înjuri.
Timpul- ireversibil. Tu- un ratat. Ea- o prefăcută. Pardon, a ajuns o prefăcută, căci era altfel. . . Motivul îl ştiu cu toţii.
O rană pricinuită de cuţit nu se mai face simţită, nici măcar sângele scurs pe haine si pe trupu-i moale nu mai reuşeşte să o impresioneze. Simplul gând, amintirea voastră şi zâmbetul tău plin de viaţă, dorinţa de a reveni la perioada contruită pe baza sentimentelor pure, faptul că aţi fi putut trăi multe alte clipe tăcuţi unul lângă celălalt, doar îmbrăţişaţi, fără a fi nevoie de vreun cuvânt. . . sau poate, hai, o mică şoaptă, că doar adoră lucrurile de genul acesta; imaginea ta şi felul în care o mangâiai pe obrajii înroşiţi de frig şi o sarutai. . . asta da! Asta chiar o doare!
A trecut totul, fiecare cu gândurile lui, tu cu şoaptele ei. . .
Singura bucurie e faptul că încă există oameni cărora le pasă, persoane care îşi pierd o bucată din timpul pe care l-ar putea folosi în alte scopuri, pentru a te vedea pe tine zâmbind, sunt foarte rare persoanele de genul ăsta, dar şi când descoperi că există, şi a venit chiar pentru tine se schimbă unele lucruri. . .
Există gestul care te înalţă, privirea care te înduioşează, zâmbetul care îţi schimbă starea de spirit. Zâmbetul tău şi strălucirea ochilor, bucuria interioară exteriorizată şi energia pe care o emani, nu are cum să nu captiveze privirea şi multumirea celui care îţi oferă din suflet acel ceva ce ţie îţi lipseşte.
Învaţă să multumeşti, dar nu prin cuvinte. Învaţă să te bucuri aşa cum se merită, aşa cum meriţi. Învaţă că nu totul e aşa de rău, dar nu întreba dacă poate fi mai greu, chiar n-ai vrea să aflii.




December 18th, 2007 at 8:39
hmm… la ultima parte o cam dadusi in bara… dar e de inteles avand in vedere ca scrisesi de 2 ori articolul ( fac pariu ca primul era mai reusit ) se vede ca te plictisisi. Oricum tot vacuta ramai

December 18th, 2007 at 8:41
n-am găsit bomba nucleară pe moment. ce era să fac?
December 18th, 2007 at 8:43
sa omori cu pistolul… of… iar nu o sa inteleaga nimeni
December 18th, 2007 at 8:52
nu mă interesează cine întelege.
December 18th, 2007 at 9:53
intelege cine vrea, sau ma rog..cine poate
December 18th, 2007 at 10:13
Un alt roman semnat eQuilibru
December 19th, 2007 at 12:25
Da Oana, ştiu că vrei să-mi mulţumeşti dar nu ştii cum