Dacă cineva râde, râzi împreună cu el!

Dacă cineva cântă, cântă cu el!

Dacă cineva lucrează, lasă-l să lucreze!

Cam aşa voi începe să fac după ce scap de săptămâna care vine. Să mă scutiţi toţi, să mă lăsaţi să trăiesc în propria nesimţire, să mă lăsaţi să dorm, să nu mă mai sunaţi nici dimineaţa, nici după-masa, doar seara aveţi voie; în rest, dacă am nevoie, sun eu.
Să mă lăsaţi cu întrebări gen: ce vrei să faci în vacanţă, ce planuri ai? Am zis, merg pe faleză, în rest, nu am nimic plănuit. Doar pentru plimbarea aia mă strofoc.
Nici nu vreau să mă mai strofoc pentru altceva, mi-au ajuns 9 luni de stres, am mâncat ca o vacă (pe sistem nervos), acum am mâinile reci în majoritatea timpului, iar daca nu le am reci, transpiră de zici că sunt copilă de 11 ani la first date.

Azi am observat că tata nu a renunţat la proasta idee cum că eu aş fi născută pe 9 noiembrie. De când eram mică şi mergea cu mine la dentist, la doctora de familie să ia scutire, ici-colo, spunea 9 în loc de 7 noiembrie. I-am făcut observaţie mereu, şi eu şi mama, degeaba. Ce caracter!

Cine are chef să înveţe despre regimurile politice totalitare postbelice în locul meu?

Eu: Vrei să îţi fac un mesaj? (masaj)

Eu: Nu mai stau, plec acasă.
Colegu’: Păi şi aici ce faci?

- Larisaaa, te streagă Marius! (strigă)

Profa: Aici, în carte, sunt un tabel în care putem să observăm (…)

Sau lecţie pentru a înţelege de ce am eu ce am cu blondele, indiferent că sunt sau nu la fel.

O blondă de la mine din clasă desenează 5 case, după cum cerea un test psihologic. Stă concentrată 1 minut sau două, apoi se întoarce în spate la un băiat şi zice: Alex, care e casa din mijloc?
Dacă eşti om, rămâi mască la întrebarea asta, dar hai să zicem că a fost un simplu moment de neatenţie.

Ora următoare acelaşi Alex vorbea cu colegul său despre detectoarele de radare. Blonda zice: Băi, dar ce fac, de fapt, detectoarele astea de radare?
Ăştia doi rămân mască. *continuare*

Drace, îmi strofocai creierii şi mânuţele cu a marionetă japoneză.
Uite, drăcia asta trebuia să facem noi pentru desen. Dar vorba aia: eu nu învăţ pentru teze şi stau să fac la desen?
Chestia aia este o păpuşă japoneză, cu care faci spectacole din spatele unui panou, să se vadă doar umbre. Are beţe pentru că se manevrează de jos, dar este ceva gen păpuşile cu aţe, dacă mă înţelegeţi voi .

E de căcat să stai să o faci, dar dup-aia o smotoci de o zăpăci. Să sperăm că ajunge vie mâine la oră, sau i-o arăt profului de la secţia de cardiologie?

. Oana Vio: încerc să văd la franceză
. Oana Vio: dacă ştiu ceva
. Oana Vio: şi ghici
. Oana Vio: nu ştiu nimic
ady: nici io
ady: uite îi scriem asta profei în lucrare
*continuare*

Bunica proaspăt tunsă îşi întreabă nepoţelul:

- Nepoate, nu-i aşa că tunsă scurt, bunica ta nu mai pare babă?

Băiatul, cu mâna pe inimă, răspunde:

- Aşa-i. Acum pare moş!

- Bună seara, mamă!
- Ce faci, Andrei? Cum a mers treaba? Ai găsit de lucru? îl întrebă mama cu inima la gură.
- Da şi nu.
- Fii mai explicit, te rog.
- Da, am găsit, dar trebuie să merg cu o parteneră luni, altfel nu mă pot angaja oamenii. Altfel spus, slujba este, de la început, pe jumătate pierdută.
- Nu fii pesimist! De ce nu o suni pe Dora?
- Pe Dora? Mamă, să fim serioşi, nu am mai vorbit de când ne-am despărţit, iar asta a fost cam acum un 7 luni. O să creadă că o caut din pur interes, iar tu ştii bine că nu este aşa …
- Da, ştiu că o iubeşti chiar şi acum, tocmai de aceea îţi spun, fiule, nu ai nimic de pierdut. Poate ar deveni chiar un prilej pentru ca voi doi să vă împăcaţi.
- Eh, mamă, tu de bunăcredinţă, ca întotdeauna.
- Deci, o suni, Andrei?
- Mă mai gândesc, promit.
- Foame nu îţi este? Am pregătit o mâncare de cartofi excelentă, fără pic de modestie. Doar mă ştii, sunt o bucătăreasă desăvârşită, altfel …
- Spune, mamă, vroiai să spui de tata, nu?
- Nu, nu, fiule … Îmi pare rău, nu pot să mă abţin câteodată.
- E ok, mama, hai să mâncăm, apoi mergem să ne odihnim.
*continuare*

• Replici arzătoare:

Robi: pădurea cu pomi de la marginea oraşului
Cu ocazia asta îmi aminti de un fost coleg care făcuse o compunere la română în clasa a7a, în care a folosit “structura” sat rural.

Eu: Bună ziua, domnu’!
Profu’ de muzică: Bună ziua! Ce faci?
Eu: Bine.
Profu’: Cui?
*continuare*

Plânsul nu dăunează. Mă rog, nu dăunează dacă nu este luat drept un sport Nu îl folosiţi zilnic!
Părerea mea: prin plâns înmoi sălbăticia ce se află în sufletul tău.
Ultima dată am plâns la un film … un film despre iubirea unui părinte- John Q. Superb. Probabil e deja un lucru ştiut că pentru mine contează foarte mult familia, comportamentul părinţilor, al copiilor, atmosfera, căldura unui cămin (lista poate continua).

Când plângi o poţi face:
1. ori de supărare/ dezamăgire/ speranţe spulberate
2. ori de fericire - personal nu mi s-a întâmplat până acum, dar niciodată să nu spui niciodată
3. ori de înduioşare (cum a fost cazul meu cu filmu) … de asemenea, sunt înduioşătoare cazurile unor oameni cu probleme de sănătate, sau mai ales, ale copiilor …
4. ori fără motiv, de nebun- nu e aberant, e chiar la ordinea zilei. Bine şi acest “fără motiv” are un motiv acolo jos, la bază, dar nu este cunoscut, fapt pentru ca îl luăm ca atare.

Plânsul … da, vine din suflet, merge la suflet, asta e clar!
Plângi, de multe ori, când te vezi neputincios în faţa unei situaţii. Roagă-te şi plângi în continuare, cineva va avea grijă de tine! *continuare*